Sâmbătă, 06 Iunie 2026

„Cei trei purceluși“ urcă pe scena Teatrului „Căluțul de Mare“

de Mirabela ȘERBĂNESCU Duminică, 26 Aprilie 2026 76 < 1 min citire
„Cei trei purceluși“ urcă pe scena Teatrului „Căluțul de Mare“
Un spectacol plin de culoare și energie îi așteaptă pe cei mici marți, 28 aprilie, ora 10:00, la o întâlnire cu îndrăgitele personaje din povestea „Cei trei purceluși“, într-o adaptare semnată de regizorul Gheorghe Balint.
Cu o durată de aproximativ 50 de minute, producția este recomandată copiilor cu vârsta cuprinsă între trei și zece ani, dar reușește să îi cucerească și pe părinți sau bunici prin umorul și mesajele sale calde.
Pe scenă prind viață Nana, purcelușul cel mic și plin de energie, Nunu, fratele mijlociu, timid și ușor bâlbâit, dar extrem de simpatic, dar și Nini, purcelușul cel mare.
Alături de ei se va afla Lulu, lupul flămând și plin de sine. Împreună, aceștia creează o poveste dinamică, presărată cu momente amuzante și situații neașteptate.
Spectacolul îmbină muzica semnată de Dan Bălan cu decorurile create de Adrian Drăguț, oferind o experiență vizuală și sonoră captivantă. Distribuția este formată din Arina Cojocaru, Grațian Prisacariu, Ion Ciolan și Tiberiu Roșu.
Dincolo de distracție, povestea transmite lecții importante despre prietenie, toleranță și puterea de a depăși obstacolele prin optimism, muncă și solidaritate, amintindu-le celor mici cât de important este să rămână uniți în fața provocărilor.
Taguri
Articolul anterior Mai multe localități din Constanța rămân luni fără curent electric
Articolul următor Cortizonul mărit poate avea efecte nedorite asupra sănătății

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei