La ediția 2015 a festivalului internațional de film Los Angeles Cinema Festival of Hollywood, filmul "Cel ales" a primit patru premii. Astfel, pelicula a obținut premiul pentru cel mai bun film narativ și premiul pentru cel mai bun regizor, acordate producătorului și regizorului Cristian Comeagă, premiul pentru cea mai bună imagine, acordat directorului de imagine Gabriel Kosuth și premiul pentru cea mai bună muzică originală acordat compozitorului Marius Leftărache. Regizorul Cristian Comeagă
- Publicitate -
a declarat că și-a imaginat întotdeauna un film bun ca pe o pledoarie reușită. "Spectatorii sunt jurați iar eu, asemeni unui avocat dibaci, îl port pe fiecare dintre ei acolo unde vreau. Încerc mereu să-l impresionez, să-l emoționez pe cel din beznă, să-l fac să mă urmeze și pornesc mereu cu gândul că spectatorul generic pe care-l iau cu mine la drum e cel mai sceptic dintre toți. Îi spun întotdeauna o poveste; mai grav, mai zâmbitor, mai romantic sau mai crud, încerc să îl surprind, să-l fac curios și îi cer replică, răspuns", a subliniat regizorul. Pledoaria cineastului român a fost convingătoare pentru juriul festivalului de film independent Los Angeles Cinema Festival of Hollywood. Acest festival i-a avut printre câștigători în anii anteriori pe regizorii Pavel Sanaev, Jorgo Papavassiliou. Printre câștigători s-au mai numărat și actorii Ed Harris, Rosanna Arquette, Jean Reno și Charles Rettinghaus.
Filmul "Cel ales", produs de Domino Film și distribuit de IntercomFilm, va fi lansat în România pe 24 aprilie. Filmul îi are în rolurile principale pe Bogdan Stanoevici, Laura Cosoi, Nicodim Ungureanu și Olimpia Melinte.