Duminică, 07 Iunie 2026

Cel mai bine cotați 100 pictori români, la Licitația de Toamnă

de Paula TUDOR Vineri, 19 Octombrie 2012 298 1 min citire
Licitația de Toamnă este dedicată artei de prestigiu. De aceea este prezent Nicolae Tonitza, deținătorul recordului pentru cea mai scumpă operă de artă tranzacționată vreodată pe piața românească ("Nud în iatac", 290.000 de euro). La Licitația de Toamnă a Artmark autorul este prezent cu tabloul intitulat "Catrina", operă ce o reprezintă pe fiica artistului pozând într-o postură erotică, de micuță Lolita. Lucrare unică, de o deosebită valoare, tabloul este evaluat între 100 și 200 de mii de euro. 
Alexandru Ciucurencu este prezent prin "Natură statică cu flori, carte și lămâi", estimată la 10-16.000 de euro. Lucrarea provine din colecția filosofului și poetului Lucian Blaga, achiziționată de acesta direct din atelierul artistului, cu banii câștigați în urma traducerii operei "Faust". 
O lucrare emblematică pentru istoria națională, provenind dintr-o importantă colecție belgiană, este uleiul pe pânză intitulat "Descătușarea României", semnat de Gheorghe Tattarescu, având o valoare estimativă de 5.000 - 10.000 de euro. Lucrarea este încadrată la categoria "tezaur național", fiind una dintre cele trei reprezentări ale "României descătușate", destinate curtării contelui Filip de Flandra, prin intermediul consulului general al Belgiei în Principate, Jacques Poumay, după abdicarea lui Al. Ioan Cuza, când Locotenența Domnească din România i-a solicitat acestuia să preia conducerea țării. Un alt exemplar al acestei reprezentări a fost trimis lui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, care de altfel va accepta propunerea, devenind principe al României la 10 mai 1866. 
Nici Grigorescu nu lipsește de la acest eveniment, cu atât mai mult cu cât maestrul domină clasamentul cu șapte picturi vândute cu peste 200.000 euro. În stilul bucolic caracteristic, "Țărăncuță cu doniță, de la izvor, prin pădure" este evaluat la 18.000 - 32.000 de euro.
Alături de aceștia vor fi prezenți prin lucrările lor: Ion Theodorescu-Sion, Theodor Pallady, Camil Ressu, Theodor Aman, Marcel Iancu, Nicolae Dărăscu, Samuel Mutzner, Max Arnold, Gheorghe Petrașcu și mulți alții.
Taguri
Articolul anterior Promoție la concertul Gianni Morandi
Articolul următor Presa americană o desființează: "A fost exmatriculată la 16 ani"!

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei