Elevii de la Palatul Copiilor din Medgidia s-au întors recent de la București, unde au participat la o ședință de lectură în cadrul Centrului Național de Excelență. Aici s-au reunit elevi din mai multe județe ale țării, iar grupa din Medgidia a fost compusă din cinci elevi din cadrul clubului și unul din Năvodari, la recomandarea Inspectoratului Județean Constanța. Copiii au citit poezii în fața unor scriitori și critici cunoscuți, printre care conducătorul centrului, Tudor Opriș.
- Publicitate -
"Elevii care au fost la București sunt și de la liceu și de la generală, și cu toții au fost apreciați și premiați", a spus profesorul de literatură de la Clubul Elevilor din Medgidia, Petcu Abdulea.
Pe lângă această activitate, în urmă cu două zile, ei au primit diplomele de la cea de a patra ediție a Festivalului Național de Proză și Poezie "Mihai Eminescu". Concursul a fost organizat de Inspectoratul Școlar Județean București și Colegiul Tehnic "Edmund Nicolau" din București, cu participarea câtor-
va sute de elevi din toate județele țării. Elevii cercului de literatură din Medgidia au obținut cele mai multe premii, adică zece, de la premiul I până la mențiune, plus o diplomă acordată cercului, pentru aprecierea activității.