Etnicii turci încheie luna Sfântă Ramazan, petrecută
conform credinţei islamice în post diurn şi rugăciune, cu trei zile de
sărbătoare, în perioada 21-23 aprilie 2023. Uniunea Democrată Turcă din România
a organizat în perioada lunii Sfinte Ramazan, care a debutat la data de 23
martie 2023, cine tradiţionale (iftar)
specifice musulmanilor, la sucursalele din judeţele Constanţa şi Tulcea.
- Publicitate -
Seria
cinelor tradiţionale organizate de UDTR a fost deschisă în data de 1 aprilie,
la Constanţa. Au răspuns invitaţiei preşedintelui UDTR, ing. Fedbi Osman, şi s-au
alăturat preşedinţilor de sucursale şi de comisii de specialitate din cadrul
uniunii, reprezentanţi ai administraţiei publice centrale şi locale, ai unor
instituţii de cultură, ai mediului academic şi de afaceri, parteneri
instituţionali, precum şi personalităţi marcante ale comunităţii turce. În
premieră, la cina de iftar, dar pentru a doua oară de la începutul mandatului
său în România, s-a aflat alături de etnicii turci noul Ambasador al Republicii
Turcia la Bucureşti, E.S. Özgür Kıvanç Altan, însoţit de membri ai corpului
diplomatic turc acreditaţi în țara noastră.
De asemenea, Comisia de religie a
UDTR şi preşedinţii de sucursale au organizat mese tradiţionale de iftar,
în perioada 3-19 aprilie la: Medgidia,
Mangalia, Hârşova, Cobadin, Valu Lui Traian, Tuzla, Techirghiol, Cumpăna, Fântâna
Mare, Tulcea, Măcin şi Bucureşti. Evenimentele prilejuite de luna
Sfântă Ramazan au fost coordonate de prof. dr. Firdes
Musledin, vicepreşedinta Comisiei de religie a Uniunii Democrate Turce din
România.
Preşedintele UDTR, ing. Osman Fedbi, a declarat
referitor la cea mai iubită perioadă a anului pentru musulmani, luna Sfântă Ramazan: „A fost o lună de înaltă încărcătură spirituală pentru credincioşii
musulmani, de rugăciune şi abstinenţă, o lună a comuniunii între oameni, a
generozităţii şi prieteniei. Am
constatat încă o dată, că valorile umaniste ale religiei noastre sunt
împărtăşite şi de români şi de alte minorităţi etnice, iar comunitatea turcă
rămâne o comunitate etnică deschisă, care se bucură de respect. Valorile
noastre identitare continuă să fie cultivate cu sprijinul statului român, lucru
de care nu toate comunităţile de turci din afara graniţelor se pot bucura. Cu
prilejul Sărbătorii Ramzan, le doresc etniclor turci să aibă parte de bucurie,
speranţă, sănătate şi prosperitate în familie şi nu în ultimul rând, să rămână
uniţi! Ramazan Bayramınız mübarek olsun!"
Sărbătoarea lunii Ramazan, care debutează vineri, 21
aprilie, mai este numită şi Sărbătoarea Dulciurilor ( Şeker Bayramı). În cele
trei zile de sărbătoare, de pe mesele îmbelşugate ale musulmanilor nu vor lipsi
delicioasele baclavale şi sarailii cu care vor fi serviţi musafirii ce le vor
trece pragul. Liderii UDTR vor petrece Ramazan Bayramı potrivit tradiţiei, cu
familia, vizitând rudele vârstnice şi
primind oaspeţi. În data de 23 aprilie, liderii UDTR vor onora invitaţia
Consulatului General al Republicii Turcia la Constanţa şi vor lua parte la
evenimentele organizate cu prilejul Zilei Suveranităţii Naţionale şi a
Copilului, precum şi a Ramazan Bayramı.