În Dobrogea de Nord, județul Tulcea, există peste 500 de situri arheologice înscrise în Lista națională a Monumentelor Istorice. La acestea se adaugă alte câteva sute de movile, "tumuli", care împânzesc zona de nord a Dobrogei și care ascund comori de arheologie. Într-un astfel de tumul a fost descoperit, în urmă cu mulți ani, tezaurul de la Agighiol, extrem de valoros pentru lumea științifică.
- Publicitate -
Cele mai cunoscute monumente istorice din județul Tulcea sunt însă: Orgame / Argamum – Jurilovca, Enisala, Aegyssus Tulcea sau Noviodunum – Isaccea. La acestea se adaugă și bazilicile paleocreștine din secolele IV-VII d.ch. de la Halmyris – Murighiol, unde au fost descoperite rămășițele a doi martiri creștini, Epictet și Astion, sau cea de la Niculițel, criptă a martirilor Zoticos, Athalos, Camassis și Filipos, sau Biserica Sfântul Athanasie (sec. XIV d.ch.). Din aceste motive, județul Tulcea se clasează pe locul trei în România, după județele Constanța și Hunedoara.