Cine a oferit primul autograf digital

de Cuget Liber Miercuri, 13 Februarie 2013 188
Scriitorul Mircea Cărtărescu a fost, luni seară, protagonistul primei sesiuni de autografe digitale din România, în cadrul unui eveniment organizat de Editura Humanitas și Vodafone în Vodafone Experience Store din Afi Palace Cotroceni. 

În calitate de invitat special, Cărtărescu a acordat autografe personalizate pe ediția digitală a volumului "Ochiul căprui al dragostei noastre".
Livia Bodea (Humanitas) a elogiat modul în care Cărtărescu crede în noile tehnici digitale, iar autorul "Ochiului căprui al dragostei noastre" și-a exprimat satisfacția de a fi "pe muchia a două lumi", "una clasică și alta bravă și nouă, virtuală, care miroase altfel și are o altă formă a minții".
"Totuși aceste cuvinte trebuie să rămână și să continue pentru că imaginea are nevoie de cuvânt", a spus Cărtărescu, apreciind această transformare drept o mare schimbare, care "nu numai că nu va ucide cartea scrisă, ci o va potența", "îi va da hârtiei o nouă șansă", pentru că, până la urmă, ceea ce contează este "umanul transmis prin cuvânt".
El a mărturisit că volumul re-lansat îl "reprezintă mai mult decât alte cărți titrate" pe care le-a scris.
Lansată la Bookfest 2012, "Ochiul căprui al dragostei noastre" adună cele mai frumoase povestiri, eseuri și articole publicate de el de-a lungul ultimilor ani în antologii și reviste de prestigiu din Suedia, Germania, Austria și România, multe dintre texte fiind inedite în spațiul românesc.
Subiectele sunt diverse, de la istoria poetului Ovidiu, exilat la Tomis, la povestea fabuloasei insule Ada-Kaleh, de la dureroase amintiri din prima copilărie la basme psihanalitice și fantastice, de la evocări ale unor scriitori dispăruți de curând la mărturisiri personale pline de dramatism.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei