Joi, 04 Iunie 2026

Cine împinge dascălii spre grevă generală

de Simona ANGHEL Miercuri, 30 Octombrie 2013 138 < 1 min citire
Cine împinge dascălii spre grevă generală
Peste 400 de membri ai Federației Sindicatelor Libere din Învățământ au pichetat, azi, 30 octombrie, pentru a treia zi, sediile Executivului și USL, dar fără niciun rezultat. După cum afirma Simion Hancescu, președintele FSLI, această atitudine a guvernanților împinge profesorii spre protestul final, grevă generală. "Celor care ne guvernează nu le pasă de educație, doar pe hârtie aceasta este prioritate națională. Dar acest lucru nu face decât să îi determine pe membrii noștri să oprească complet activitatea. Noi nu vrem să ajungem în această situație, pentru că au de suferit și copiii. Dar cu salariul de mizerie și condițiile în care lucrăm, nu există altă cale", a adăugat Hancescu.
Peste 10.000 de dascăli vor ieși în stradă, pe 6 noiembrie, la un miting în Piața Victoriei, urmat de un marș până la Parlament, cerând respectarea legii. "Dacă și după această amplă acțiune, vom fi tratați cu aceeași ignoranță, dascălii vor fi nevoiți să închidă școlile", a spus președintele FSLI.
Taguri
Articolul anterior De vineri, se închide Transfăgărășanul!
Articolul următor Ce mașini s-au cumpărat pentru deputați

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei