Timp de două zile, Casa de cultură a sindicatelor din Con-stanța a fost luată cu asalt de constănțenii dornici să-și exercite dreptul la votarea celui mai bun concurent care va reprezenta Dobrogea la show-ul de la Pro Tv "Românii au talent".
- Publicitate -
Sâmbătă, 24 septembrie, spre exemplu, la preselecția de la ora 19 la care am asistat, în fața Casei de Cultură a fost… "omor". Adolescenții s-au călcat în picioare, au leșinat, s-au zgâriat în îmbrâncelile produse la intrarea în sală. Dar nu au putut intra decât jumătate din cei aproape 500 de spectatori care s-au îmbulzit.
Anunțat pentru ora 19, show-ul a debutat la ora 20 cu prestația grupului XS Unit, puternic susținut din sală. De altfel, fiecare concurent a avut pe cineva "alături". O susținătoare a trupei "Keep the Vibe Alive" din Galați atâta a țopăit de fericire că și-a pierdut portofelul cu actele.
Un angajat de la Salubrizare a cucerit juriul și sala cu imitații gen fierăstrău electric, autobuz românesc, tren, iar o studentă de la actorie a imitat atât de bine o păpușă încât a amuțit toată lumea. Ne-a impresionat, deși n-a trecut de preselecție, Ionuț, de 26 ani, care a venit cu bicicleta tocmai din comuna Gârliciu, după ce a pedalat cinci ore, pentru a demonstra cum merge el cu spatele pe două roți.
Sunt multe cazurile impresionante și le vom putea vedea pe cele mai bune abia în grila de primăvară a Pro Tv, când își va face loc în week-enduri show-ul "Românii au talent". Până atunci va mai exista o selecție la București și, cine știe, poate va ajunge din nou marele premiu de 120.000 euro la Constanța.