Universitatea "Ovidius" din Constanța a început în forță înscrierile pentru admiterea la facultate. Primul candidat s-a înscris online, ieri dimineață, încă de la ora 5. Conducerea instituției se așteaptă la un interes mare din partea absolvenților de clasa a XII-a, atât din Constanța, cât și din alte județe. "Avem semnale că există un interes sporit pentru Universitatea «Ovidius», a cărei imagine s-a schimbat în ultimul an. Creăm interes pentru că avem o localizare unică, dar avem și o tradiție și o prestație notabilă în lumea academică. Am moștenit un climat nefast și lucrăm să-l schimbăm. De aceea, ne așteptăm la o afluență de candidați cel puțin la fel de mare ca și anul trecut", a declarat rectorul UOC, prof. univ. dr. Sorin Rugină.
- Publicitate -
Pentru a da un plus de credibilitate admiterii de anul acesta, conducerea UOC a lansat o invitație către Ministerul Educației de a trimite observatori la admitere. "Am invitat reprezentanții Ministerului Educației să trimită unu - doi observatori care să se convingă de starea de normalitate în care am intrat", a spus rectorul Rugină.
1.375 de locuri fără taxă
Pentru cele 16 facultăți, sunt scoase la concurs 1.375 de locuri fără taxă, cu frecvență, pentru studiile de licență, 2.605 locuri cu taxă, cu frecvență, 575 locuri pentru învățământul la distanță și învățământul cu frecvență redusă, și 414 locuri cont propriu valutar. La masterat, sunt scoase la concurs 620 de locuri fără taxă, 1.929 de locuri cu taxă și 167 locuri cont propriu valutar. Iar pentru doctorat, sunt disponibile 12 locuri cu frecvență (fără taxă, cu bursă), 13 locuri cu frecvență redusă (fără taxă, cu bursă) și 83 de locuri cu taxă.
Înscrieri online la mai multe facultăți
Pentru a veni în sprijinul candidaților din alte județe, în premieră, la șapte facultăți, înscrierile se fac exclusiv online. Este vorba despre Facultatea de Arte, Facultatea de Construcții, Facultatea de Istorie și Științe Politice, Facultatea de Litere, Facultatea de Matematică și Informatică, Facultatea de Științe ale naturii și Științe agricole și Facultatea de Teologie.
"Am modernizat și simplificat sistemul de înscriere, candidații care sunt din alte localități putându-se înscrie de la distanță și să vină doar la probe. De asemenea, pentru cei care vin din alte localități, și nu se pot înscrie în aceeași zi, oferim gratuit o noapte de cazare în căminul studențesc", a mai adăugat rectorul UOC.
Probele de concurs, între 21 și 26 iulie
Potrivit calendarului general al admiterii 2015, înscrierile pentru domeniile de studiu la care admiterea se face pe bază de concurs de dosare se pot face între 13 și 24 iulie, iar pentru domeniile unde au loc probe de concurs (scris, oral, probă practică sau vocațională), înscrierile se pot face de luni, 13 iulie, până luni, 20 iulie. Probele de examen sunt programate între 21 și 26 iulie, în funcție de calendarul fiecărei facultăți.
În cea de-a doua sesiune, înscrierile pentru domeniile de studiu la care admiterea se face pe bază de concurs de dosare se fac între 1 și 10 septembrie. Pentru cei care vor fi admiși în urma probelor, scris, oral, practică sau vocațională, înscrierile se încheie pe 8 septembrie, iar examenele se desfășoară între 9 și 11 septembrie. Afișarea rezultatelor se va face în funcție de calendarul probelor de concurs al facultății respective, atât la avizierul acesteia, cât și pe site-ul UOC.