După ce, în perioada 15-19 februarie, liceenii au susținut evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba și literatura română, respectiv limba și literatura maternă, de săptămâna viitoare ei intră în noi focuri.
- Publicitate -
Începând de luni, 19 aprilie, și până joi, 29 aprilie, conform calendarului stabilit de Ministerul Educației, va avea loc proba D, din cadrul examenului de bacalaureat - evaluarea competențelor digitale. Pentru susținerea ei s-au înscris 7.416 elevi constănțeni. Pe zile, a fost stabilit următorul desfășurător: 19 aprilie – 1.579 candidați, 20 aprilie – 1.584 candidați, 21 aprilie – 1.455 candidați, 22 aprilie – 1.049 candidați, 23 aprilie - 668 candidați, 26 aprilie - 532 candidați, 27 aprilie - 321 candidați, 28 aprilie - 171 candidați și 29 aprilie - 57 candidați. Până la data de 14 aprilie, 536 elevi au solicitat recunoașterea/echivalarea probei, întrucât dețin un certificat de competență digitală ECDL, în conformitate cu normele stabilite de MECTS.
Proba D se desfășoară în laboratoarele de informatică din unitățile de învățământ liceal și presupune două etape, ce cumulează maximum 90 de minute ca timp de lucru: a) rezolvarea unor sarcini de lucru referitoare la domeniul "Mijloace moderne de comunicare. Rețeaua Internet". Durata acestei etape este, de regulă, de 15 minute, dar nu poate depăși 30 minute; b) rezolvarea unor sarcini de lucru din celelalte domenii de competență prevăzute în programa de bacalaureat, căreia i se alocă restul timpului rămas până la cele 90 de minute cât are proba, cumulat. Candidații au de rezolvat un număr de aproximativ 16-17 de itemi, ce vizează competențe din următoarele domenii: "Concepte de bază privind sistemele de calcul", "Utilizarea computerului și organizarea fișierelor/sisteme de operare", "Procesoare de texte", "Procesoare de calcul tabelar", "Prezentări", "Baze de date" și "Mijloace moderne de comunicare. Rețeaua Internet (HTML) ".