Duminică, 07 Iunie 2026

Colegiul Economic Mangalia marchează 172 de ani de la naşterea Poetului Nepereche

de Simona ANGHEL Sâmbătă, 15 Ianuarie 2022 378 < 1 min citire
Colegiul Economic Mangalia marchează 172 de ani de la naşterea Poetului Nepereche
Vineri, 14 ianuarie 2022, Centrul de Documentare şi Informare din cadrul Colegiului Economic Mangalia a găzduit o activitate culturală prin care s-au marcat 172 de ani de la naşterea Poetului Naţional.
Elevi iubitori de poezie din clasa a XI-a A, coordonaţi de profesor de limba şi literatura română Amet Nebie au recitat un grupaj de poezii antume şi postume, au audiat muzică inspirată din lirica eminesciană şi au prezentat aspecte din viaţa şi activitatea poetului. Alături de ei s-au aflat director Raluca-Simona Ciobănel şi alte cadre didactice.
Această omagiere a presupus şi alte tipuri de activităţi, a avut loc o expoziţie de carte realizată de elevii şcolii sub ȋndrumarea profesor documentarist Ibolya Negoiţă. De asemenea, câţiva elevi coordonaţi de profesor Alexandra Onoaie, au participat la un concurs literar care a avut ca obiectiv testarea şi îmbogăţirea cunoştinţelor privind activitatea literară a poetului. Ȋn acelaşi timp, elevi talentaţi au realizat portretul lui Mihai Eminescu.
Astfel, ȋn fiecare an, pe 15 ianuarie, Eminescu ajunge la sufletele celor care ȋl omagiază, iar elevii fiecărei generaţii sunt ȋndrumaţi prin astfel de activităţi să-l redescopere pe marele poet.
Taguri
Articolul anterior Electrica Furnizare și Gaz Vest, amendate cu câte 200.000 de lei
Articolul următor Danemarca se alătură boicotului diplomatic al Jocurilor Olimpice de iarnă de la Beijing

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei