Combaterea fenomenului de fake news, discuție cu specialiști la Universitatea "Ovidius"

de Petruta RIDICHE Miercuri, 08 Noiembrie 2023 969
Facultatea de Istorie și Științe Politice (FISP) din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța (UOC) a organizat, miercuri, conferința cu tema „Fake News – Fake Reality. Reziliență socială prin gândire critică”. Evenimentul a avut loc în Sala Senatului din campusul universitar – Corp A (Aleea Universității, nr.1). La eveniment au fost prezenți Cătălin Gomboș, jurnalist specializat pe problematica Orientului Mijlociu şi redactor-şef Veridica.ro, și Marian Voicu, realizator şi producător de emisiuni la TVR şi publisher Veridica.ro. Moderatorul dezbaterii a fost conf. univ. dr. Daniel Citirigă, prodecan al Facultății de Istorie și Științe Politice.
În cadrul evenimentului, studenții interesați să afle care sunt tehnicile de identificare și demontare a propagandei şi manipulării prin fake news au aflat mai multe despre cele mai periculoase și întâlnite știri false, dar și cum pot fi identificate. Studenților le-a fost prezentat site-ul Veridica.ro, unde se găsesc aproximativ cinci materiale de fake news pe săptămână. De asemenea, site-ul conține analize în special pe Europa Centrală și de Est. Fenomenul de fake news constituie, potrivit specialiștilor, anumite obiective clare. Fiecare actor are un scop clar bine definit, pe care știe cum să îl urmărească. „Fake news are un obiectiv clar al unui actor. Fie că e vorba de actori statali, precum Rusia, China și așa mai departe, fie că vorbim de actori privați. Acești actori au anumite obiective politice, strategice sau economice”, a menționat, în cadrul conferinței, Cătălin Gomboș.
Astfel, primul pas pentru a recunoaște o narațiune falsă sau pentru a o investiga este urmărirea elementelor comune. Trebuie să fim atenți: ceea ce pare fals nu este întotdeauna fals. O publicație online care duce o campanie de ani de zile, Active news, a fost dată ca exemplu pentru multitudinea de articole legate de oamenii care s-au vaccinat. De fiecare dată, în fiecare săptămână, acolo apar articole despre cineva care s-a vaccinat. „Cred că și dacă dă mașina peste tine o să spună că ai fost neatent din cauză că te-ai vaccinat”, spune Cătălin Gomboș.
Alte exemple oferite în cadrul evenimentului mai constituie informațiile pe care le lansează senatorul Diana Șoșoacă sau știrile false legate de Bill Gates.
„Noi am dezvoltat o metodă prin care probăm că sunt false. În primul rând, identificăm o serie de elemente, principale și secundare. În primă fază, este știrea. În știrea respectivă, identificăm narațiunile. Poate să fie una sau mai multe narațiuni, sau chiar câte șapte - opt. După aceea, contextul în care are loc și a fost lansată informația respectivă. Trebuie urmărit și obiectivul pe care îl au cei ce lansează acea narațiune”, a precizat, la rândul său, jurnalistul Marian Voicu.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei