Muzeul Marinei Române din Constanța este cea mai importantă instituție de acest gen din România și adăpostește mărturii prețioase ale evoluției marinei militare și civile din țara noastră. Situat pe strada Traian, muzeul este găzduit de o clădire impunătoare, care are o istorie la fel de interesantă precum exponatele pe care le adăpostește. Edificiul a fost ridicat în anul 1909 și a găzduit Școala superioară de marină, prima instituție de învățământ superior din Dobrogea.
- Publicitate -
Ideea înființării unui muzeu al Marinei Române s-a conturat pentru prima dată în anul 1919, odată cu scoaterea din uz a câtorva nave ale flotei române. În ciuda încercărilor repetate, ideea nu s-a concretizat decât la sfârșitul anilor '60, la inițiativa lui Nicolae Ceaușescu, fostul dictator comunist exprimându-și dorința de a vizita o astfel de instituție.
XXX
Muzeul Marinei Române a fost inaugurat oficial pe data de 3 august 1969.
Conform litoralulromanesc.ro, baza de exponate a muzeului este una foarte mare și este organizată în mod cronologic, prezentând istoria marinei militare și comerciale din țara noastră, evoluția navigației și a mijloacelor de navigație în spațiul carpato-danubiano-pontic. Muzeul începe să istorisească povestea navigației pe meleaguri autohtone cu perioada antică. Această epocă este ilustrată cu ajutorul hărților din piatră, al machetelor unor corăbii grecești și romane, mulajelor de pe Columna lui Traian și chiar a unor luptători daci și romani în mărime naturală și continuă cu ancore și amfore originale, descoperite pe fundul Mării Negre.
Povestea continuă cu epoca medievală, o perioadă foarte bine ilustrată în cadrul muzeului, și care se leagă în principal de domniile a doi dintre cei mai importanți domnitori români: Mircea cel Bătrân și Ștefan cel Mare. În cadrul acestei secțiuni, sunt expuse machete ale unor corăbii, mijloace tradiționale de navigație, decoruri ale unor nave, o trusă de navigație care conține piese de navigație extrem de rare etc.
XXX
Colecțiile Muzeului Marinei Române nu sunt doar unice, ci și inedite și spectaculoase. Ele înglobează noduri marinărești, ancore - unele dintre ele având dimensiuni impresionante, timone, arme de toate felurile - de la arme albe confecționate de daci, până la piese de artilerie.
Colecția de navomodele ocupă un loc important printre exponatele Muzeului Marinei Române, cuprinzând 150 de machete ale navelor militare și civile care au alcătuit flota românească de-a lungul istoriei.
Muzeul cuprinde și o importantă colecție de uniforme de marină. Prima ținută oficială a marinarilor români datează din 1850, an în care a fost introdusă uniforma.
Muzeul dedică o colecție specială personalităților care au făcut istorie în Marina Română și care și-au legat numele pentru veșnicie de aceasta. Doar două exemple ar fi cel al marinarul scriitor Jean Bart, care în anul 1932 a făcut demersuri pentru înființarea unui muzeul al Marinei la Constanța, și cel al ofițerului Dimitrie Știubei, considerat cel mai mare marinist român.