La Universitatea "Andrei Șaguna", în Aula Magna, va fi lansat, azi, ora 10, programul și competiția de simulare bursieră pentru tineri "Piața de capital", un program de educație financiară derulat de Junior Achievement România, în parteneriat cu Bursa de Valori București și Compania de servicii financiare Tradeville.
- Publicitate -
Competiția se desfășoară pe baza unui joc virtual de tranzacționare a unor acțiuni virtuale listate la Bursa de Valori București, prin investirea cu succes a sumei de 50.000 RON, pe care participanții o primesc într-un cont virtual.
Programul oferă tinerilor cu vârste între 16 și 24 de ani posibilitatea corelării cu viața reală a unor concepte și mecanisme ale pieței de capital din România, iar acțiunea se adresează elevilor, studenților și cadrelor didactice.