Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Concert al grupului vocal Chanson la Primăria Cernavodă

de Cuget Liber Marţi, 15 Decembrie 2009 402 < 1 min citire
Grupul vocal Chanson va susține un concert azi, de la ora 18, în holul Primăriei Cernavodă, prilejuit de apropierea sărbătorilor de iarnă.
Și, deoarece Crăciunul este perioada cea mai propice pentru a face cadouri și a aduce bucurii celor dragi, dar și celor aflați în nevoie, concertul are caracter caritabil. Astfel, fondurile vor fi îndreptate către 120 de copii nevoiași din Cernavodă, care vor primi pachețele conținând jucării și dulciuri.
Grupul vocal Chanson este înființat recent, în cadrul acestuia activând angajați ai Primăriei Cernavodă și ai Operei din Constanța. Coordonat de soprana Inga Postolache, grupul Chanson va interpreta piese din repertoriul românesc, cum ar fi "Să facem florile să cânte", și colinde precum "Plecarea magilor", "Bună dimineața la Moș Ajun", "Astăzi s-a născut Hristos", dar va aborda și repertoriul străin, cu "Swing Low Sweet Chariot", "Funiculi Funicula", "Brindisi – Traviata" și "Silent night".
Taguri
Articolul anterior Nicoleta Ardelean, de la Teatrul "Oleg Danovski" la Scala din Milano și inapoi
Articolul următor Spectacolul "Să ne răzbunăm, iubito!" se joacă în deplasare, la Năvodari

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei