Astă-seară, la Teatrul Național de Operă și Balet "Oleg Danovski", va avea loc un concert simfonic susținut de solistul Florin Croitoru, sub bagheta dirijorului Radu Ciorei.
- Publicitate -
Vor putea fi audiate Uvertura la opera "Răpirea din serai", de Mozart, Fantezia scoțiană pentru vioară și orchestră de Bruch și "Tablouri dintr-o expoziție", semnat de Mussorgsky-Ravel.
Radu Ciorei s-a născut la Cluj-Napoca și a studiat muzica cu profesorul Emil Simon, înainte de a urma cursurile de masterat la Weimer, în Germania. A obținut premii în Spania, România și Portugalia. Alături de Filarmonica "Marea Neagră" din Constanța a susținut peste 250 de concerte. Florin Croitoru este considerat unul dintre cei mai buni violoniști români. S-a specializat în America și a urmat un doctorat în România.
Cei doi artiști își vor demonstra și de data aceasta talentul la Sala Teatrului, începând cu ora 19. (V.P.)