Zilele trecute, reprezentanții Consiliului Județean i-au contactat telefonic pe cei ai Teatrului Național de Operă și Balet "Oleg Danovski", pentru a le propune o organigramă mai mică, formată din 141 de persoane.
- Publicitate -
Informația ne-a fost confirmată de Florin Iacob, liderul Sindicatului Operei, conform căruia recomandarea CJC nu a fost acceptată: "Nu poți funcționa cu 141 de oameni. Când va veni o cerere oficială vom acționa", ne-a spus el. Florin Iacob a precizat că, pe organigrama aprobată la începutul anului figurau 283 de angajați, și că au rămas 236 după pensionări.
Momentan, artiștii lirici așteaptă un răspuns în urma demersului prefectului Claudiu Palaz de a ataca în contencios administrativ hotărârea CJC privind reorganizarea instituțiilor de cultură, constituindu-se parte civilă în proces.