Vineri, 05 Iunie 2026

Constanța, cooptată ca rută culturală maritimă

de Simona ANGHEL Marţi, 11 Noiembrie 2014 282 < 1 min citire
Constanța, cooptată ca rută culturală maritimă
Săptămâna aceasta, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța găzduiește o serie de cursuri pregătitoare programate în cadrul proiectului LIMEN - Porturi culturale din Marea Egee și Marea Neagră, și al căror scop îl constituie dezvoltarea unei rețele de rute turistice culturale în județul Constanța, conectată la rețeaua mai largă a rutelor culturale ce leagă țări de pe malul Mării Negre și al Mării Egee: Grecia, Bulgaria, Turcia, Georgia, Ucraina.
Vor avea loc întâlniri cu specialiști în turism, patrimoniu cultural și reprezentanți ai autorităților locale și regionale, dar și ai domeniului educațional, care vor conferenția pe teme precum "Promovarea patrimoniului cultural și importanța sa pentru dezvoltarea locală și regională", dar și cursuri de inițiere a ghizilor pentru obiective incluse în rutele culturale promovate.
Proiectul LIMEN este inițiat de Centrul pentru Monumente Bizantine și Post-bizantine din Thessaloniki (Grecia) și are ca obiective principale elaborarea unor rute culturale maritime între Marea Egee și Marea Neagră, promovarea lor la nivel internațional și întemeierea unei "Instituții a Porturilor Culturale" din țări cu ieșire la Marea Neagră și Nordul Mării Egee.
Taguri
Articolul anterior Actori brașoveni, în spectacol la Harlequin
Articolul următor A scăzut prețul gigacaloriei. Cât vom plăti pentru căldură

Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
23 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei