Vineri, 05 Iunie 2026

Concursul național "Tinerii dezbat" Constanța, oraș-pilot de dezbateri oratorice

de Cuget Liber Miercuri, 01 Aprilie 2009 439 2 min citire
În perioada 1 - 8 aprilie, se va desfășura, în șapte județe din țară, Concursul național de dezbateri oratorice "Tinerii dezbat".
Concursul este o inițiativă comună a Ministerului Educației, Cercetării și Inovării, Rețelei Naționale a Tinerilor Rromi, Agenției de Dezvoltare Comunitară "Împreună" și a organizației Roma Intiatives - Open Society Institute Europe. Principalele obiective ale acestei competiții sunt combaterea prejudecăților și dezvoltarea competențelor de comunicare în rândul elevilor de liceu, prin implicarea acestora în dezb-teri ce vizează problematica rromilor.
Concursul național de dezbateri oratorice "Tinerii dezbat" va fi pilotat, prin intermediul inspectoratelor școlare, în județele Constanța, Iași, Dolj, Mureș, Cluj, Timiș și Mehedinți. Vor participa, în cadrul competiției la nivel județean, câte patru licee din reședința de județ, pe o schemă de concurs de tipul semifinale - finală. Echipele, formate din câte trei elevi de clasele IX-XI, vor dezbate pe diferite moțiuni dinainte cunoscute. Potrivit calendarului, în perioada 1-7 aprilie au loc semifinalele, urmând ca pe data de 8 aprilie - Ziua Internațională a Rromilor - să fie organizată finala în fiecare județ. Cele mai bune echipe vor concura, în data de 9 mai, la București, în cadrul unui eveniment organizat de cei patru inițiatori.
Secretarul de Stat Oana Badea a declarat că își dorește ca aceste dezbateri să contribuie la educarea tinerei generații în spiritul valorilor democratice - toleranța și egalitatea șanselor. "Cred că putem elimina prejudecățile de care ne izbim zi de zi numai dacă vrem acest lucru. Prin aceste dezbateri nu doar că le stimulăm spiritul critic, ci îi învățăm să comunice mai bine și îi ajutăm pe acești tineri să cunoască minoritatea rromă pentru ca, la rândul lor, să lupte împotriva discriminării acestei minorități", a precizat Oana Badea.
Demnitarul a adăugat că pentru anul școlar 2009-2010, va depune toate eforturile pentru extinderea concursului la nivelul întregii țări, în așa fel încât la competiție să poată participa elevii de la toate liceele.
Taguri
Articolul anterior Șase constănțeni participă la olimpiada națională de Religie
Articolul următor Farul și Constructorul-Cleopatra, pe ultima linie dreaptă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei