Potrivit
datelor furnizate de Institutul Național de Statistică la începutul anului
2025, structura populației arată că România are tot mai puțini tineri. Ponderea
persoanelor cu vârste de până la 44 de ani este în scădere, în principal pe
fondul natalității reduse și al emigrării populației tinere.
Cele
mai afectate grupe de vârstă sunt 25-29 de ani și 30-34 de ani, adică exact
categoriile aflate la început de carieră, familie și viață activă. Scăderea lor
arată că România pierde o parte importantă din populația tânără, cu efecte
directe asupra pieței muncii și asupra viitorului demografic.
Trustul
de presă Cuget Liber - Antena 3 Constanța a lansat o campanie prin care își
propune să răspundă la întrebarea: „De ce pleacă tinerii din Constanța?”.
Salarii neatractive, lipsă perspective
Și
putem observa în acest fel că, în orașul nostru, situația este alarmantă.
„Constanța
s-a depopulat cu aproape 90.000 de locuitori în ultimii 15 ani. Este un procent
foarte mare. Toți cei care au plecat reprezintă populația activă, adică
implicată de la momentul finalizării studiilor și până la momentul pensionării,
adică nu e o populație sedentară. Trebuie să populezi un oraș ca să poți să ai
o dinamică socială și o dinamică generațională, pentru că știm foarte bine,
demografia este flexibilă. În al doilea rând, îți trebuie o stabilitate
economică pentru că în momentul în care vrei să dezvolți și să poți să ai un
spor al natalității, va trebui să asiguri acelor familii tinere certitudinea că
se pot dezvolta aici în 10-20 de ani", a declarat Enache Tușa, sociolog.
Aici
se conturează, de fapt, problema de fond. Dincolo de dificultățile financiare,
mulți tineri din Constanța spun că nu mai simt că aparțin orașului sau comunității
în care trăiesc. Salariile neatractive, costurile ridicate și lipsa
perspectivelor profesionale se adaugă unui mediu condus de lideri care nu dau
suficientă atenție nevoilor tinerilor. Astfel, ajung să vadă tot mai puține
motive pentru care și-ar construi viitorul aici.
„Eu
anul viitor voi începe facultatea în Anglia. Am ales Anglia pentru că acolo
există un adevărat respect pentru ce înseamnă cultura muncii, cultura academică
și îmi doresc să am acea formarea profesională în genul de mediu foarte
prestigios, de elită", a declarat Maria D., elevă la Colegiul Național „Mircea
cel Bătrân” Constanța.
„Și
eu aștept confirmare din Irlanda. Din prietenii pe care îi am și ce situații
cunosc, e foarte dificil ca student proaspăt absolvent de facultate în România
să te angajezi. Nu ești luat în serios și nu există suficiente oportunități
care să te ajute pe tine să crești în contextul în care ești o persoană care îți
dorești să te dezvolți într-un anumit domeniu specific", a declarat Amyra A.,
elevă la același liceu.
„Ne
dorim să fie bine tuturor. Numai că cei care au puterea să facă chestia asta nu
au aceeași dorință ca noi. Eu nu sunt genul care să fie atașat de locul în care
stă, dar, atât timp cât nevoile mele o să fie ridicate, cred că o să îmi găsesc
oriunde ar fi un loc mai bun să îmi câștig existența", a declarat Valentin C.,
student la Universitatea Maritimă Constanța.
Daria
Olaru este studentă la Științe Politice și Finanțe-Bănci, în Constanța. Și-ar
fi dorit să studieze la Timișoara, însă a ales să rămână aproape de familie.
Acum, când se apropie de finalul facultății, spune că vrea să îi mai dea
Constanței o șansă, deși știe că nu îi va fi ușor.
Ceea
ce o ține aproape de oraș este implicarea civică. Ca președinte al Ligii Studenților,
Daria simte că poate contribui la formarea unei comunități mai active, de care
Constanța are mare nevoie. Spune însă că tinerii ar trebui ascultați și
sprijiniți mai mult de cei aflați la conducerea orașului.
„Ceea
ce nu se vede este că vocea tinerilor nu este de cele mai multe ori ascultată.
Încercăm prin proteste și mai multe mijloace să rezolvăm aceste imperfecțiuni și
să arătăm tinerilor că pot avea un viitor frumos și să fie ascultați", a
declarat Daria.
Motorul dezvoltării orașului
Mesajul
este cât se poate de clar: tinerii sunt motorul dezvoltării orașului. Pentru ca
ei să își construiască un viitor în Constanța și să se simtă cu adevărat acasă
aici, sprijinul celor care iau decizii pentru oraș este esențial. În prezent,
nu mai vorbim doar despre o dorință, ci despre o nevoie reală.