Dorința artiștilor constănțeni de la Teatrul de Stat de a evolua cu piese de teatru antic în spații neconvenționale nu s-a concretizat. Conducerea teatrului își propusese să reia serile de teatru antic în aer liber, vara trecută, pe scenele din municipiul Constanța, dar și din județ.
- Publicitate -
Directorul teatrului, Dana Dumitrescu, a declarat, ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că deși teatrul a primit acordul verbal din partea autorităților locale, proiectul de a se prezenta în fața constănțenilor, dar și a turiștilor, cu o piesă de teatru antic, nu s-a concretizat.
Teatrul de Stat este singurul teatru din țară care își permite să organizeze astfel de spectacole de teatru antic datorită zonei în care ne aflăm. Actorii constănțeni își propuseseră să joace atât în sălile teatrului, cât și la Adamclisi, Histria, la Mozaic sau pe malul mării. Un Festival de Teatru Antic cu multă muzică live și dans, un proiect ambițios al teatrului de la mal de mare, pe care artiștii constănțeni îl vor pune în practică cu siguranță anul viitor. "Teatrul de Stat Constanța inaugurează stagiunea 2015 - 2016 sâmbătă, de la ora 19, cu premiera oficială a "Metamorfozelor iubirii". Spectacolul a fost făcut pentru a fi jucat în spații neconvenționale și pentru a da un fel de start festivalului de teatru antic pe care dorim să-l organizăm", a declarat directorul Teatrului de Stat, Dana Dumitrescu.
Constănțenilor li s-au pregătit pentru acest week-end două seri de teatru antic, sâmbătă, 3 octombrie și duminică 4 octombrie, ora 19. La Teatrul de Stat va avea loc premiera spectacolului "Metamorfozele iubirii", o adaptare după autori antici, după un scenariu scris de Anaid Tavitian și Liviu Manolache. Cel din urmă a semnat și regia spectacolului și s-a ocupat și de muzică împreună cu Adrian Mihai. Spectacolul are la bază celebrele monoloage ale personajelor feminine din literatura antică: Electra, Antigona, Medeea, Praxagora și Hecuba.
Rolurile celor cinci femei cu caractere puternice vor fi interpretate de actrițele: Laura Iordan, Georgiana Mazilescu, Luiza Martinescu, Dana Dumitrescu, Nina Udrescu. Scenografia e creată de Sanda Mitache, iar coregrafia este realizată de una dintre cele mai bune coregrafe pentru spectacole de teatru, Mălina Andrei.
Tot în cadrul conferinței de presă de ieri, directorul Dana Dumitrescu a declarat că în perioada următoare se va mai monta un spectacol de teatru antic: "Acest festival de teatru antic a suscitat interesul regizorului italian Daniele Salvo, care a văzut "Metamorfozele iubirii" în vară. Acesta și-a exprimat dorința ca în 2016 să monteze un spectacol la Constanța".
Conducerea teatrului a mai anunțat pregătirea unui nou spectacol pentru participarea la Festivalul Internațional de Teatru de la Avignon.