Constănțenii, așteptați la Noaptea Cercetătorilor Europeni

de Andreea PERHAIȚĂ Marţi, 18 Septembrie 2018 290
Vineri, 28 septembrie, în peste 20 de orașe din România și aproximativ 300 de orașe europene, va fi sărbătorită Noaptea Cercetătorilor Europeni.
Evenimentul s-a extins în acest an și pe data de 29 septembrie pentru o parte dintre cele mai de succes localități implicate.
În România, centrele orașelor Alba Iulia, Arad, Baia Mare, Bârlad, Bacău, Brașov, București, Buzău, Câmpia Turzii, Constanța, Deva, Galați, Hunedoara, Oradea, Piatra-Neamț, Ploiești, Suceava, Târgu-Jiu, Timișoara, Tulcea și Zalău vor fi gazdele unor evenimente și experimente inedite, prezentări interactive, activități educative pentru copii, concursuri și multe alte activități care vor îmbina știința cu învățarea și promovarea științelor ca o direcție de urmat pentru noile generații.
Evenimentul este destinat simultan copiilor și adulților pasionați de știință, care nu vor să rateze momentele în care cercetătorii vin să prezinte publicului cele mai noi descoperiri din laboratoare, invenții și proiecte din astronomie, biologie, chimie, inginerie sau antropologie. Vor avea loc demonstrații spectaculoase și concursuri cu premii pentru a recompensa creativitatea vizitatorilor.
Noaptea Cercetătorilor Europeni face parte din seria de evenimente finanțate de către Comisia Europeană prin Programul Cadru de Cercetare și Inovare H2020, acțiunile Marie Sklodowska-Curie (MSCA), și își propune să arate publicului ce înseamnă să fii cercetător și cât de interesantă poate fi munca de cercetare.
Prima ediție a avut loc în 2005, iar de atunci și până în prezent evenimentul a atras peste 1,1 milioane de vizitatori. Noaptea Cercetătorilor oferă oamenilor de știință posibilitatea de a se conecta cu publicul, iar publicului oportunitatea de a descoperi lumea științei și oamenii din spatele experimentelor inedite.
Proiectul se adresează minților curioase, de la entuziaști la sceptici, oferind o gamă largă de activități științifice și educaționale. Ediția din 2017 a atras peste 35.000 de vizitatori în România. Pe termen lung evenimentul atrage noile generații către munca de cercetare și activare profesională în acest domeniu, în interiorul Uniunii Europene, și crește respectul publicului larg față de munca nevăzută a cercetătorilor. 
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei