Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Constănțenii au la dispoziție o platformă educațională online

de Mirabela ȘERBĂNESCU Vineri, 27 Martie 2020 331 < 1 min citire
Constănțenii au la dispoziție o platformă educațională online
Începând de săptămâna aceasta, Primăria Municipiului Constanța, împreună cu Orange România, pune la dispoziția elevilor, părinților și profesorilor o platformă gratuită de lecții online care vine în sprijinul actului educațional în această perioadă, în care unitățile de învățământ sunt închise.
"Punem la dispoziție, prin bunăvoința operatorului Orange România, o platformă gratuită, care se numește www.24edu.ro, o platformă unde toți profesorii, elevii și părinții vor avea acces, astfel încât să mutăm în mediul online acest proces educațional. Cadrele didactice, elevii și părinții vor avea conturi cu care vor accesa atât platforma, cât și aplicațiile gratuite (IOS și ANDROID): 24eduprofesor și 24eduparinte. Profesorii vor putea să își încarce singuri lecțiile, atât în format text, cât și video. Platforma are și o bibliotecă virtuală de peste 2.000 de volume", a declarat primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău.
Precizăm că, la acest moment, platforma respectivă este folosită de aproape 350 de școli din România. În plus, pentru instruirea în utilizare a cadrelor didactice, elevilor și părinților, au fost pregătite video-uri suport pentru utilizarea sistemului. De reținut că toate unitățile de învățământ din municipiul Constanța se pot înscrie pe platforma www.24edu.ro, printr-o solicitare trimisă pe adresa de e-mail [email protected].
Taguri
Articolul anterior "Bătrâna Dobroge merită un teatru de operă și balet susținut"
Articolul următor Mesaj de suflet: "Noi, preoții, vă purtăm pe toți în rugăciuni"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei