Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Constănțenii, invitați să vadă "Ursul" pe scena Teatrului de Stat

de Cuget Liber Sâmbătă, 24 Martie 2018 248 2 min citire
Constănțenii, invitați să vadă "Ursul" pe scena Teatrului de Stat
Sâmbătă, 24 martie, începând cu ora 19.00, constănțenii vor avea ocazia să revadă, la Teatrul de Stat, piesa "Ursul" după Anton Pavlovici Cehov, un spectacol de Felix Alexa, unul dintre cei mai premiați regizori din țara noastră. 
Pe scenă își vor face apariția, unul după altul, trei actori foarte buni, totul petrecându-se într-un decor impresionant și o regie ingenioasă, care vor face din farsa lui Cehov un spectacol de succes al teatrului constănțean, prezentat în mai multe festivaluri din țară, premiat și nominalizat pentru mai multe premii. 
Astfel, într-un decor ingenios, conceput de scenografa Carmencita Brojboiu, un bărbat și o femeie, care au avut experiențe traumatizante cu sexul opus, hotărăsc din motive asemănătoare să trăiască singuri, se întâlnesc, se ciocnesc, aproape până la a se duela cu pistoalele și se îndrăgostesc în cel mai ilogic, dar omenesc fel. 
Din distribuție fac parte: Dana Dumitrescu, Marius Bodochi și Marian Adochiței. 
A doua zi din week-end, respectiv duminică, 25 martie, tot de la ora 19.00, puteți revedea piesa "Testosteron", un spectacol care se află abia la primele reprezentații și care a avut mare succes, mai ales în rândul tinerilor. Cu mențiunea că nu este recomandat minorilor sau celor sensibili la limbajul mai licențios, vă invităm să îi aplaudați pe Marian Adochiței, Bogdan Caragea, Remus Archip, Andrei Cantaragiu, Andu Axente, Alexandru Medveghi, Adrian Dumitrescu, într-o adaptare a tânărului regizor timișorean Traian Șoimu, după piesa de succes a scenaristului, regizorului și producătorului polonez Andrzej Saramonowicz.
Așa cum ne spune chiar regizorul Traian Șoimu, vom vedea pe scenă șapte bărbați care "cred că femeile sunt dușmanul lor principal, dar, de fapt, nu e unul care să nu le iubească până la Dumnezeu și înapoi".
De-a lungul timpului, comedia - cult "Testosteron" a fost primită cu mare entuziasm, atât în Polonia, cât și în străinătate, fiind jucată pe scene din Marea Britanie, Turcia, Cehia, Bulgaria etc.
În 2007, piesa a fost ecranizată cu mare succes, având circa 1,4 milioane de spectatori și fiind prima dintr-o serie de comedii ce au înnoit paradigma umorului polonez în primul deceniu al mileniului III. 
Scenografia este semnată de timișoreanul Zsolt Fehérvári, iar asistent scenograf este Lăcrămioara Dumitrașcu, care a realizat și grafica afișului. Muzica îi aparține compozitorului constănțean Adrian Mihai, iar traducerea textului a fost realizată de Ioana Diaconu Mureșan.
Taguri
Articolul anterior Nicușor Constantinescu, ACHITAT într-unul din dosare. În primă instanță fusese condamnat la șase ani de pușcărie
Articolul următor "Figaro" vă așteaptă în week-end la nuntă

Comentează știrea

un cititor
24 martie 2018
comedie...

Nominalizările au fost pentru "Cel mai bun actor" – Marius Bodochi, "Cea mai bună actriță" – Dana Dumitrescu și "Cea mai bună regie" – Felix Alexa. Premiul obținut a fost pentru "Cea mai bună scenografie", semnata de Carmencita Brojboiu. Ha, ha, ha...

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei