La finalul scrutinului de vineri, 25 martie, de la Universitatea "Ovidius" din Constanța, din totalul celor 625 de voturi valabil exprimate, 379 i-au aparținut prof. univ. dr. Sorin Rugină, contracandidatul său, prof. uni. dr. Octavian Unc, înregistrând 246 de voturi.
- Publicitate -
Așadar, pentru următorii patru ani, la șefia universității se va afla cel care a condus și destinele unui spital
- Conform sloganului asumat CONTINUITATE, de astăzi continuați ce ați început?
- Până vine ordinul ministrului, îmi voi contura echipa. Vizavi de prorectori, decani, vom ține cont de părerile mediului academic. Și anume de a primeni echipa, de a găsi o formulă în așa fel încât să dăm satisfacție și celor care au votat, oameni mai dinamici, care să poată plomba mecanismul acesta care deocamdată funcționează. A fost totuși un an și jumătate extrem de densă.
- Care a fost cea mai mare provocare în acest an și jumătate?
- Prima admitere, la care am avut mari emoții, pentru că era momentul pe care nu-l stăpâneam. Nici acum nu suntem foarte siguri că nu există tendința unor abateri de la etica uniersitară. Dar atunci eram imediat după episodul acela și mobilul care a dus la descoperirea faptelor de corupție. La o admitere este foarte ușor să ai reclamații de la studenți, de la părinți sau să existe dubii asupra corectitudinii. Mai ales la probele scrise, unde exista suspiciunea că unii care s-ar fi meditat ar fi știut subiectele dinainte. Ori, lucrul acesta nu s-a întâmplat, pentru că s-a schimbat sistemul de extragere a subiectelor.
Iar în al doilea rând a fost evaluarea ARACIS, care ne-a obligat să ne mobilizăm cu toții și să muncim în mod deosebit pe specialitățile care au fost evaluate din nou. Și așteptăm cu mult interes gradul de încredere pe care l-am dovedit.
- Circulă zvonuri alarmiste că s-ar putea desființa 11 facultăți.
- Sunt doar la nivel de zvonuri. E clar că se vor reforma, dar nu neapărat prin desființare. Prima noastră grijă este să mai reducem din specializări. Avem un draft de etape de urmat, dar văzând și făcând. Nu cred în reducerea așa haotică, doar că a aruncat cineva o versiune cu cinci facultăți... Sunt universități cu cinci facultăți puternice sau cinci domenii puternice, dar nu în România.
- Aceste reduceri de specializări se vor întâmpla din anul universitar viitor?
- Sigur, vom încerca să facem această aglomerare de facultăți să fie funcțională. Ea funcționează acum pe principiul solidarității, dar în momentul în care vom descentraliza bugetele și vom transparentiza, vom vedea ce e de făcut. Pentru a stimula reformarea din interior, pentru că facultățile își stabilesc punctele nevralgice. Noi am mutat puterea către decani, către consiliile facultăților, care sunt suverane. Deci de la ele trebuie să emane soluții de economisire, de eficientizare. Iar rolul rectorului este să fie un bun manager.
- Sunteți de acord că Medicina susține celelalte facultăți?
- Sigur că Medicina are cele mai mari încasări și că din bugetul consolidat al universității sunt susținute și celelalte facultăți. Dar Medicina beneficiază de dotări mai bune, iar ce s-a solicitat a fost aprobat. Există un cuantum de 20% pe care fiecare facultate îl dă la fondul centralizat, din care se plătesc cheltuieli comune. În aparență, de la faptul că Medicina are încasări, a apărut și ideea unei separări, dar nu este viabilă. Iar scindarea universității pe fondul discuțiilor purtate la nivel național, de păstrare a unui număr redus de universități de stat foarte mari. Este un proiect care vizează să rămână doar 10 universități în România și probabil că pe zona de est va rămâne o singură universitate. Ori, noi vrem să fim baza acestei universități, fiind cea mai mare, cu cea mai bună ofertă.
- Revenind la vizita ARACIS, credeți într-o posibilă ridicare în grad?
- Păstrând proporțiile, nu cred că vom fi cu grad înalt de încredere. Am avut de străbătut în acești cinci ani două etape. O etapă de trei ani, care a mers oarecum ondulant și a coborât destul de brutal la un anumit moment. Iar în raportul Corpului de control al Ministerului Educației se precizează că s-a ieșit din criteriile ARACIS, deci o etapă în care nu am fost destul de disciplinați. Și cea de-a doua etapă, de redresare. Reprezentanții ARACIS au apreciat modul ascendent pe care îl avem, dar trebuie să ne asumăm evaluarea pe toți cei cinci ani. Nu pot să estimez cam ce răspuns vom primi prin luna mai. Indiferent de verdict, suntem convinși că va reflecta starea adevărată în care suntem. Sigur vom avea o serie de recomandări, pentru că nimic nu mergea perfect.
Acum traversăm o perioadă de aparentă stabilitate, care nu e lipsită de amenințări, dar care m-a determinat să candidez din nou.
La asta se adaugă și relațiile bune avute cu terții, inclusiv cu ordonatorul de credite, cu ministerul chiar și cu ARACIS, cu autoritățile locale.
- Nu pot să închei înainte de a ne explica incongruența "Continuitate" cu… pensie.
- Legiuitorul spune că la momentul votului trebuie să fii titular în universitate. După aceea urmează prelungirile ca titular. Există Ordonanța 49 în care se specifică faptul că funcțiile de rector și prorector sunt funcții didactice și pot fi susținute cât ești titular.
- Veți renunța la consultațiile ca medic din Spitalul Municipal?
- Pentru un mandat de patru ani va trebui să-mi cristalizez un program mult mai rațional, mai riguros. Sigur îmi voi limita și vizitele la spital. În mandatul provizoriu mi-am păstrat toate atribuțiile, dar de acum nu voi mai putea rezista, în condițiile în care universitatea necesită foarte multă dăruire și timp pentru a comunica cu membrii corpului academic. Pentru că aceasta concepție că rectorul este tatăl tuturor rezolvărilor este falsă. Dar oamenii vin cu încredere!
Cât despre implicarea rectorului Sorin Rugină în scandalul medicamentelor pentru HIV, același interlocutor a afirmat că sunt denigrări de școală primară, demontate cu dovezi în acte.