l Săptămâna aceasta, "Dilema veche" ne propune, pe prima pagină, o analiză privind "Starea jazzului", pornind de la Frank Zappa citire: "Jazzul nu a murit, doar miroase ciudat". Bogdan Enache, directorul Festivalului Bucharest Masters of Jazz, scrie, în articolul intitulat "Avem jazzul pe care îl merităm (?)": "Poate că nu are amploarea din State – nici nu are cum, întrucât jazzul e legat de cultura neagră - dar avem și noi jazz, există muzicieni români notabili". În același articol semnează și Florian Lungu, critic muzical și realizator de emisiuni radio și TV: "Instituțiile (Ministerul Culturii, Uniunea Muzicologilor, Con-servatorul) susțin în continuare genurile «grele»: muzica clasică, opera, opereta, în timp ce genurile «ușoare», cum ar fi muzica pop, sunt comerciale, deci se susțin singure. Jazzul este la mijloc. Oferta e mai mare decât cererea, iar promovarea costă bani. În plus, jazzul, ca și cartea, trebuie să suporte concurența televiziunii și como-ditatea oamenilor. În România nu se poate trăi din jazz."
- Publicitate -
l În "Observator Cultural", Ovidiu Șimonca scrie despre "Memorii ale unui bătrân crocodil", o autobiografie a dra-maturgului Tennessee Williams apărută la Editura Minerva. În articolul "Homosexual, depresiv, neprefăcut și scriitor", autorul scrie: "Cartea oferă un Tennessee Williams care n-are nicio plasă de siguranță. Nu își pune măști, nu se livrează superficial și impozant. Marile sale succese din teatru îi provoacă mai degrabă constatări amare: fie piesa nu prinde la public, fie actorii nu sunt toți în rol, fie cronicarii îl desființează". "Multe consemnări sunt despre homosexualitatea sa. În general, homosexualitatea lui Tennessee Williams n-are nimic dizgrațios, respingător, blamabil. Într-o epocă destul de puritană, Tennessee Williams își prezintă homo-sexualitatea ca pe o reacție normală, de îndrăgostire între doi parteneri de același sex", precizează Ovidiu Șimonca.
