Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Copil de 3 ani, "închis" de educatoare? Cum a soluționat ISJ cazul

de Simona ANGHEL Miercuri, 30 Octombrie 2013 561 2 min citire
Copil de 3 ani, "închis" de educatoare? Cum a soluționat ISJ cazul
În urmă cu câteva zile, mămica unui pre-școlar de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 4 din Cernavodă a reclamat educatoarea grupei la Inspectoratul Școlar Județean Constanța, acuzând că fiul ei în vârstă de 3 ani și 7 luni "a fost dus și închis în timpul programului de către o doamnă înaltă, fiind pedepsit pentru comportamentul său". În urma sesizării Teo-dorei Ramona Cristea, mămica băiețelului, ISJ a demarat o anchetă la nivelul grădiniței din Cer-navodă. Ba chiar inspec-tori școlari au participat vineri, 25 octombrie, la o ședință la care au fost prezenți 18 părinți din cei 23 cât numără grupa. Cu acest prilej, ei au declarat că nu au ce să reproșeze din punct de vedere comportamental educatoarei, iar răspunsurile acestora din chestio-narul aplicat susțin afirmațiile. Dimpotrivă, ei au fost indignați de afirmațiile mamei, susținând că niciodată nu s-au confruntat cu o asemenea situație. Totodată, la nivelul școlii, s-a constituit o comisie de cercetare care, după analizarea situației, a concluzionat că faptele sesizate de mamă nu se confirmă. În schimb, pentru slaba gestionare a relației de comunicare cu părinții și copiii, consiliul de administrație al Școlii Gimnaziale nr. 4 "Mircea Eliade" din Cernavodă, școală de care apar-ține grădinița, a decis reducerea sa-lariului educatoarei cu 5% pe o durată de 3 luni. Întrebată dacă nu cumva este cam dură decizia, având în vedere că nu s-a dovedit vinovăția educatoarei, prof. Alexandrina Nuțu, directorul școlii, a declarat pentru "Cuget Liber" că și-ar fi dorit ca despre acest caz să afle de la cadrul didactic în discuție, și nu în urma unui scandal mediatic. "Mi se părea mai normal să anunțe conducerea școlii și împreună să încercăm să mediem acest conflict, fără să prejudicieze imaginea instituției". Aceeași întrebare legată de sancțiune i-am adresat-o și prof. Irinela Nicolae, inspector școlar de specialitate învățământ preșcolar: "Decizia aparține consiliului de administrație al școlii, care cunoaște cel mai bine cazul. Am primit informația că ar exista un istoric al acestui caz, dar mai multe amă-nunte voi avea mâine (astăzi - n.r.), când voi primi dosarul întreg". Inspectoratul Școlar Județean Constanța va demara, în perioada imediat următoare, inspecții de specialitate în vederea monitorizării relației de comunicare între educatoare și copii, educatoare și părinți. De asemenea, Grădinița Nr. 4 din Cernavodă va fi propusă în planul de inspecție generală pentru semestrul al II-lea.
Taguri
Articolul anterior Mai multe localități, fără curent electric
Articolul următor Delegație a Universității "Andrei Șaguna" la Universitatea din Karabuk

Comentează știrea

noni
30 octombrie 2013
ce handcapati !!

Putea oricine sa faca orice fel de acuzatii despre orice fel de fapta, fara sa fie reala. Pe directoare.inteleg ca nu a deranjat-o posibila fapta si ca nu a fost ea informata si astfel i-a venit control pe cap. Pai acum, e de bun simt sa scazi salariul acelei educatoare desi nu s-a confirmat acuzatia, pt ca acum la orice banuiala ca cineva are ceva de reprosat, fara sa anunte si directoarea, te mai poti astepta la astfel de sanctiuni !!?? Propun sa scada si directoarei salariul pe motiv ca nu comunica cu cadrele didactice si mai face si abuz in serviciu ! Ce idioata !

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei