Percuționistul Corneliu Stroe și fiica sa, chitarista Roxana Stroe, ne-au vorbit, în prima parte a interviului pe care l-au acordat ziarului "Cuget Liber", despre formația în care activează, Foxy Lady Band, dar și despre cele mai importante colaborări. În ultima parte a interviului, cei doi artiști ne împărtășesc amintiri din con-certe, dezamăgirile și speranțele legate de blues, dar și proiectele care îi leagă pe plan muzical. Și, pentru că tot se apropie sărbătorile, cei doi artiști le urează fanilor "La mulți ani, la mulți bani și la mult blues!"
- Publicitate -
- Erau mai gustate jazz-ul și blues-ul în perioada comunistă?
Corneliu Stroe: Nici atunci nu erau promovate, dar erau o formă de rezistență. Era muzică americană, toată lumea mergea în sala de concert, în jur fiind o mizerie culturală. Lumea simțea un aer de America, de libertate. Acolo era un refugiu. Acum, că s-a diversificat oferta, oamenii nu mai sunt interesați, au alte preocupări. Acum suntem discriminați în țara noastră. Nu existăm pentru televiziuni și nu avem reviste de specialitate.
În iarna lui 1987, la Brașov, cântam cu securiștii pe scenă și în sală, la Festivalul de Jazz. Puteai să strecori și texte în jazz, sala jubila. Trupa noastră a fost dată și la Europa Liberă și la Vocea Americii, și ne luaseră în vizor comuniștii. E o poveste la fel de palpitantă ca și revoluția! Noi am ajutat românii să treacă prin noapte, acum trebuie și ei să ne ajute să trecem prin gunoaie!
- Ce vă lipsește cel mai mult din perioada în care jazz-ul și blues-ul erau mai vizibile?
C.S.: La Craiova am cântat cu o trupă americană la Sala Sporturilor, care avea o capacitate de mii de locuri. Sală plină! Și acum nu pot să cânt în fața a 50 de oameni…
Îmi lipsesc foarte mult concer-tele la care participa cea mai mare concentrație de valori artistice pe metru pătrat. În 1995, am avut un concert-spectacol cu Marin Sorescu, în proiectul "A bridge across Europe". El recita și eu cântam. Am cunoscut mari oameni de cultură ai României.
Am mai făcut concerte la Muzeul de Artă cu Harry Tavitian, iarăși niște happening-uri extraordinare. De asemenea, cu Mugur Grosu, cu Adina Cezar, cu Dan Grigore, era o mare colaborare. Din păcate, și aici nu e vorba numai de jazz, cultura în România e o cenușăreasă, ca să îi spunem elegant. Foarte mulți se plâng că niciodată România n-a fost mai distrusă cultural ca acum. Nu știu ce se întâmplă, cum au ajuns gunoaiele și subcultura să ne invadeze viața… Românii ar trebui să se simtă jigniți. Ei pot discerne valoarea. Nu trebuie să le bagi pe gât gunoaie și să nu le dai alternative. Ca să poți avea opțiuni, trebuie să te învețe cineva să alegi - mass media, școala, familia. E necesară o școală a discernământului. Așa cum ni se vorbește despre alimentele bio…
Roxana Stroe: Muzica proastă e plină de E-uri.
- V-ar tenta să faceți muzică în afară țării?
R.S.: Depinde de ofertă. Aș merge să încerc, dar știi cum e, și acolo se cântă pe contract, e greu să te stabilești.
C.S.: Eu și Harry n-am plecat din țară pentru că lumea avea nevoie de noi, se înghesuia la concertele de jazz, făceam turnee în toată țara, trăiam numai pentru muzică și pentru publicul nostru. Îmi amintesc că, pe 22 decembrie 1989, revoluția ne-a prins la Târgu Mureș. Eram cu Weinberger și cu Harry Tavitian, aveam concert în acea zi, dar a fost anulat. Ne-am refugiat în mansarda teatrului și am fost blocați acolo până seara. Când am ieșit, era să ne împuște ăia pe acolo, dar ne-a recunoscut publicul… am vrut să mergem spre gară, dar am greșit drumul și am nimerit în foc… ne-a recunoscut publicul și ne-a scos spre gară. Mulți au încă biletele de la concertul ăla de pe 22, ca amintire…
- Vă avantajează poziționarea în zona underground?
C.S.: În underground suntem cunoscuți. Prefer să cânt pentru 200 de oameni avizați decât să cânt într-o piață unde jumătate nu știu de ce au venit acolo.
R.S.: Sau decât să cântăm o muzică ce nu ne place, doar de dragul banilor, mai bine cântăm ce ne place și mai facem altceva pe lângă. Eu pe principiul acesta merg.
- Putem vorbi de o mișcare blues în România, la ora actuală?
R.S.: Weinberger se luptă să întrețină mișcarea aceasta prin filosofia și fundația sa de blues, organizează o groază de concerte prin Hard Rock Café. El încearcă să țină sus steagul blues-ului, dar e prea puțin promovat.
- Veți înregistra muzica familiei Stroe?
C.S.: Roxana compune un nou album de blues care va fi lansat la anul, iar eu sunt invitatul ei. E timpul să fiu și eu invitat în trupa fiicei mele. Mi-am făcut datoria, am transmis mai departe muzica, pot să ies liniștit la pensie când o să fac reumatism și n-o să mai pot bate la tobe.
