Marți, 25 martie, credincioșii ortodocși sărbătoresc Buna Vestire, una dintre sărbătorile închinate Maicii Domnului, care marchează momentul în care Fecioara primește, de la Arhanghelul Gavriil, vestea că este aleasă de Dumnezeu să devină Maică a Domnului sau "scara cerească pe care S-a pogorât Dumnezeu", așa cum o numește Biserica în cântările sale.
- Publicitate -
Arhanghelul bunelor vestiri, Gavriil, i s-a arătat Fecioarei Maria și i-a spus: "Bucură-te ceea ce ești plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată ești tu între femei" (Luca I, 28). Văzând teama Fecioarei Maria a adăugat: "Nu te teme Marie, căci ai aflat har de la Dumnezeu. Și iată vei lua în pântece și vei naște fiu și vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare și Fiul Celui Preaînalt se va chema" (Luca I, 30-32). Atunci, Fecioara Maria, plină de smerenie, a plecat capul și a zis: "Iată roaba Domnului, fie mie după cuvântul tău". Este momentul în care "puterea Celui de sus a umbrit-o atunci, spre zămislire" și S-a întrupat Mântuitorul Hristos.
Cu această ocazie, IPS Teodise va săvârși slujbe în mai multe biserici din județul Constanța, după cum urmează:
Duminică, 23 martie, începând cu ora 8.45, IPS Teodosie va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea "Buna Vestire", situată în apropierea localității Mircea Vodă.
Luni, 24 martie, începând cu ora 15.00, ierarhul Tomisului va oficia Sfânta Liturghie la mănăstirea Strunga din județul Constanța.
Tot luni, începând cu ora 18, va oficia slujba Vecerniei la biserica "Buna Vestire" din localitatea Năvodari (zona centru), apoi se va pleca în procesiune pe următorul traseu: biserica "Buna Vestire" - centru - primărie - biserica "Buna Vestire".
Marți, 25 martie, de la ora 8.45, IPS Teodosie va oficia Sfânta Liturghie la biserica "Buna Vestire" din Constanța (str. Dionisie cel Mic).