Vineri, 05 Iunie 2026

Credințe mărunte din preajma Crăciunului

de Sabrina NEDELCU Vineri, 23 Decembrie 2011 322 < 1 min citire
Se apropie, iată, de final și Postul Crăciunului, și urmează multe zile de bucurie mai ales pentru copii, care tânjesc după colindat, după mersul cu Steaua, cu Irozii, cu Capra, cu Plugușorul și Sorcova. Iar cum de Crăciun rudele se vizitează negreșit, femeile au grijă ca până la marele praznic al Nașterii Domnului să aibă casele și curțile îngrijite.
Se spune că aceia ce se ceartă în această perioadă vor avea parte de ceartă tot anul care vine. Se mai spune că în noaptea premer-gătoare Crăciunului, cerurile se deschid și se aud glasuri îngerești, pe care le percep doar cei buni și drepți. Se mai zice de asemenea că oricine vede cerurile deschise, dacă cere trei lucruri, i se îndeplinesc.
În seara de Ajun însă, cu toții trebuie să guste puțin vin, să mănânce câte un cățel de usturoi, spre a fi sănătoși anul care vine și să împartă turta, considerându-se că persoana care găsește un bănuț de argint în acest amestesc va fi norocoasă în noul an. Din turtă se pun deoparte și bucăți pentru vite, spre a fi sănătoase dacă vor gusta din ea. 
Taguri
Articolul anterior "Crăciunul aduce daruri sfinte și scumpe pentru sufletele noastre"
Articolul următor Care este semnificația colindelor

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei