Duminică, 07 Iunie 2026

Cresc veniturile profesorilor. 10% spor de suprasolicitare

de Mirabela ȘERBĂNESCU Miercuri, 12 Septembrie 2018 429 < 1 min citire
Cresc veniturile profesorilor. 10% spor de suprasolicitare
Veste bună pentru cadrele didactice. Ministrul Educației, Valentin Popa, a declarat că profesorii vor primi, începând cu data de 1 decembrie, pe lângă salariu, un spor de suprasolicitare, de 10%.
"Pentru profesori sunt schimbări financiare semnificative față de 11 septembrie anul trecut, când începea anteriorul an școlar. Salariile au crescut în medie cu 25% și vor urma și alte creșteri salariale, pentru că la 1 decembrie va apărea și un spor de suprasolicitare, pentru cadrele didactice de predare, de 10%", a precizat Valentin Popa.
De asemenea, el a mai spus că, începând cu data de 1 ianuarie 2019, va intra în vigoare regulamentul de acordare a sporurilor pentru condiții vătămătoare. Astfel, în anul 2019 se va acorda și un sfert din ecartul între salariile prezente și cele aferente anului 2022. Practic, peste patru ani va exista o creștere, în medie, în sistemul preuniversitar de circa 90%, comparativ cu salariile din 2016.
Taguri
Articolul anterior A sunat clopoțelul! Comunicarea cu elevii și familiile lor, esențială
Articolul următor Peste 1.350 de elevi au început cursurile la Școala "Gheorghe Țițeica"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei