Week-end-ul trecut, Universitatea din București, Facultatea de Psihologie și Științele Educației România, a găzduit a XI-a Conferință Națională de Învățământ Virtual - CNIV 2013, cu tema "Tehnologii educaționale, Software și management educațional", organizată împreună cu SIVECO România SA și Intel Corporation.
- Publicitate -
Tradiția participării Liceului Teoretic "Nicolae Bălcescu" din Medgidia la această conferință națională este continuată cu prezența în acest an a elevilor Ioan Jean Moise, Vlad Andrei Prunău, Raluca Elena Evghenie, Andreea Tofan, din clasa a XII-a, coordonați de dr. Natașa Peteu și prof. Carmen Țanu, cu lucrarea cu titlul "Umanitate sau tehnologie? Alegerea este a ta!", pentru Secțiunea C - Proiecte și aplicații - Software Educațional în învățământul preuniversitar.
Lucrarea reprezintă un soft educațional, o aplicație ce poate fi folosită la orele de istorie, geografie și socio-umane pentru clasele a IX-a – a XII-a, este structurată în 12 secțiuni ce evidențiază evoluția tehnologiei de-a lungul timpului, dar și transformările suferite de umanitate odată cu implementarea invențiilor și inovațiilor tehnice în viața de zi cu zi.
Proiectele CNIV sprijină Inițiativa eduVision2020 și Digital Agenda 2020 și este unul dintre cele mai importante evenimente academice anuale, care promovează tehnologii și metodologii inovative în educație, în cercetare și în perfecționarea continuă, atât în mediile preuniversitar, respectiv universitar, cât și în mediul de afaceri.