Ședințe publice pentru ocuparea catedrelor libere în învățământ Cu două săptămâni înainte de începerea școlii, au rămas neocupate peste 1.400 de posturi de profesori

de Andreea PERHAIȚĂ Marţi, 28 August 2007 448
Mai sunt doar două săptămâni până la debutul anului școlar 2007-2008 și foarte multe locuri la catedră sunt în continuare neocupate. Pe locul lor se vor așeza, pe 17 septembrie, profesori suplinitori, calificați sau mai puțin calificați. În perioada 27 august – 3 septembrie, Inspectoratul Școlar Județean Constanța organizează în amfiteatrul "Coriolan" al Colegiului Național "Mircea cel Bătrân", ședințe publice pentru detașări, continuități și supliniri ale cadrelor didactice în anul școlar 2007-2008. "Ședința publică se realizează computerizat, utilizând aplicația «TITULARIZARE 2007», iar repartizarea candidaților se face cu respectarea prevederilor din Meto-dologia privind mișcarea personalului didactic de predare și pregătire sau instruire practică din învățământul preuniversitar", a declarat, pentru "Cuget Liber", purtătorul de cuvânt al ISJ Constanța, inspector Andreea Păunescu Girip. Luni, 27 august, a avut loc ședința publică pentru detașarea la cerere prin concurs național și concurs specific, pe specializări. Astăzi este programată ședința pentru suplinire prin continuitate, iar mâine se va afișa lista cu posturile vacante sau re-zervate ce pot fi ocupate de suplinitori. Până pe 2 septembrie se va face repartizarea suplinitorilor calificați participanți la concursul din 16 iulie și cel din 16 august 2007. pe data de 3 septembrie va avea loc repartizarea, tot în ședință publică, a suplinitorilor calificați, cu cea de-a doua specializare. "Conform metodologiei, candidatul care nu poate participa la ședința publică de repartizare are dreptul să desemneze, prin procură notarială prezentată în original, un împuternicit care să îi reprezinte interesele. În cazul în care candidatul nu este prezent personal sau printr-un împuternicit la ședința publică de repartizare, cererea acestuia nu se poate soluționa. Opțiunea fiecărui candidat repartizat se consemnează în procesul-verbal al comisiei, cu certificare prin semnătura solicitantului sau împuternicitului, acesta din urmă prezentând procura notarială în original", a explicat inspectorul Andreea Păunescu Girip. Pentru candidații care beneficiază de continuitate pentru detașare la cerere sau suplinire prezența la ședința publică de repartizare nu este obligatorie. În prezent, Inspectoratul Școlar Județean Constanța mai are neocupate 1.414 de posturi netitularizabile complete și 1.855 incomplete.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei