Oricine a privit, măcar o dată, un afiș al unui spectacol de teatru, fie el dramatic, fie de păpuși, a văzut numele Eugenia Tărășescu-Jianu. Nu o vedem pe scenă, dar îi putem simți gândurile, ideile și viziunea prin decorurile și costumele pe care le realizează. Un scenograf apreciat în țară și în străinătate, premiat la numeroase festivaluri și solicitat de diferiți regizori. O doamnă scenograf care nu obosește nici atunci când are de realizat decoruri colosale și costume complexe și, un lucru rar, și frumos de văzut, un om împlinit. Atât datorită carierei care nu a cunoscut decât ascendență, cât și datorită familiei, despre care povestește cu plăcere. A revoluționat teatrul de păpuși prin scenografia spectacolului "Copilul din stele". Dintre distincțiile sale amintim: premiul pentru scenografia spectacolului "Regele Cerb", la Festivalul "Ion Creangă" de la Bacău, premiul pentru întreaga activitate în cadrul "Galei Păpușarilor", la Cluj-Napoca, premiul pentru sceno-grafie din partea UNIMA, premiul pentru scenografia spectacolului "D’ale Carnavalului", marele premiu pentru spectacolul "Dragostea celor trei portocale", de Carlo Gozzi și multe altele. Pentru scenografia spectacolului "Motanul încălțat", montat la Teatrul "Ariel" din Târgu Mureș, a obținut un premiu în cadrul Festivalului Teatrelor de Păpuși și Marionete "PUCK", de la Cluj, în luna octombrie. De 40 de ani este omul din spatele spectacolului, pe care îl regăsim în orice obiect care împodobește scena și artistul.
- Publicitate -
- Care au fost premisele de la care a pornit iubirea pentru arta scenografică?
- În clasa a XI-a mi-am pus întrebarea "Eu ce ajung?" Terminând liceul, eram pregătită pentru Facultatea de Drept. Mama era adepta profesiilor sigure, așa că m-am dus cu tăticul la București să ne înscriem, și acolo am văzut că există o zonă mult mai frumoasă - Facultatea de Arte Plastice. Eu aveam înclinație spre desen, dar nu ca un copil care a făcut școala de arte plastice, ci ca un copil care mai desena acasă. Tatăl meu era inginer constructor și avea o mână foarte bună la desen. Și cu aceste cunoștințe casnice de desen m-am înscris la Facultatea de Arte Plastice. Am devenit student în anul I la Facultatea de Arte Plastice, secția Pictură, în cadrul Institutului de Artă Plastică "Nicolae Grigorescu" din București, neștiind că există și alte specializări. În primul semestru de facultate am descoperit că există ceramică, există scenografie monumentală, care parcă mi-au plăcut mai mult decât să stau în fața șevaletului sau să sculptez. Așa că m-am transferat la secția de scenografie a Facultății de Arte Decorative. După absolvire, am fost repartizată la Teatrul "Țăndărică" din București, unde am stat două luni. Apoi am venit la Constanța, prima mea lucrarea de teatru profesionist fiind "Noaptea iguanei", de Tennessee Williams, spectacol cu care am fost angajată scenograf în Teatrul Dramatic Constanța, în 1969. De atunci exist în orașul acesta, cu zeci de scenografii, în Teatrul Dramatic, Teatrul de Păpuși, Teatrul de Operă, Teatrul de Revistă și Teatrul de Balet "Oleg Danovski".
- Care sunt pașii pe care îi parcurge un scenograf atunci când i se propune un spectacol?
- Eu citesc piesa în primul rând. Sunt oameni care citesc trecând prin creier, unii care citesc cu glas tare ca să și audă cuvântul. Eu îmi citesc cu ochiul, în minte, dar nu pot să citesc ceva fără să am imagini, citesc văzând. Și mă întâlnesc cu regizorul spectacolului, discutăm, apoi încep să pun pe hârtie mici desene care mă plasează în spații. Apoi mai am o altă întâlnire cu regizorul, discutăm ce am pus pe hârtie, trec în cealaltă etapă - desfacerea elementelor în schiță tehnică… Tehnică de construcție a lemnului, a fierului, a pânzei, a picturii, tot ce înseamnă imagine. Desenez costumele, le predau în ateliere fiecărui sector și se începe lucrul, după ce se achiziționează materialele. Se ajunge într-o fază de însăilare, se aduc actorii la probe și se plasează decorurile. Depinzi de oamenii pe care îi ai în echipa de execuție. Dacă este îndoielnică, nici lucrurile de pe scenă nu pot ieși perfecte. Scenografia este o artă colectivă, noi gândim un lucru, publicul îl primește sau nu. E o meserie foarte frumoasă, variată, nu depinzi de nimeni, ești tu cu mintea ta.
- Ați scenografiat spectacole din ramuri diferite teatrale. Care gen vă este cel mai aproape?
- Am o preferință pentru teatrul de animație. E locul pe care îl iubesc cel mai mult și unde simt nevoia mereu să lucrez. Baletul e iar un loc în care mă simt foarte bine. Cred că decorurile foarte masive, decorurile, în general, nu lasă spectatorul să vadă frumusețea corpului. Baletul este un gen teatral extraordinar, și atunci poți să faci costumul, cu care să îmbraci un corp minunat (unde găsești corpuri mai frumoase ca în balet?!), fără să mai pui decoruri pe scenă. Decorul pe scenă la balet murdărește imaginea, e inutil. Nu vin să văd trandafiri, pereți sau voaluri, vin să văd cum își mișcă trupul acest artist minunat care e balerinul, care se exprimă prin sine, nu are nevoie de accesorii și intermediari. La balet, cu Oleg Danovski am lucrat bine, iar când era director Ana Maria Munteanu am realizat scenografia spectacolului "Pino-cchio", care mi-a plăcut foarte tare, dar am lucrat și la "Peer Gynt", "Giselle" sau "Aida". Cele mai multe spectacole le am în Teatrul Dramatic, unde am lucrat 25 de ani, cu câte cinci spectacole pe an. Călătoresc foarte mult prin cărți și prin teatru. Cu fiecare spectacol care mi se propune intru în altă lume, ceea ce e teribil.
