Întrebat despre situaţia unităţii de învăţământ, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Constanţa, Sorin Mihai a declarat că grădiniţa nu s-a închis. „Va intra în reabilitare, pe tronsoane, astfel încât activitatea să continue. În privința deficiențelor constatate de către CJPC Constanța, din ceea ce ne-a comunicat directoarea grădiniței, s-a dat o amendă de 25.000 de lei care poate fi plătită doar ca jumătate din sumă într-un anumit termen. I-am solicitat doamnei directoare să ia toate măsurile care se impun și, în acest sens, așteptăm de la managerul unității de învățământ o informare scrisă. În același timp, inspectorii școlari de sector vor monitoriza cu atenție, în perioada următoare, activitatea grădiniței", a precizat acesta.
- Publicitate -