Din dorința de a sărbători într-un mod original Ziua Mondială a Apei, care este marcată anual în ziua de 22 martie, conducerea Grădiniței cu Program Prelungit "Perluțele mării" a inițiat o acțiune foarte interesantă. Cu acest prilej, preșcolarii au învățat jucându-se cu apa, experimentând calitățile sale, preparând rețete simple pe bază de apă și pictând tablouri pe această temă. Așadar, ei au preparat limonadă și au surprins în mod plăcut trecătorii din fața grădiniței, de pe strada Mihai Viteazu nr. 56, servindu-i cu limonadă delicioasă. Când părinții preșcolarilor au sosit în grădiniță pentru a-i lua acasă pe cei mici, au fost și ei întâmpinați de către copii cu limonadă proaspătă și bună.
- Publicitate -
Manifestarea se înscrie în cadrul Programului Educațional Național de Promovare a Educației pentru Schimbare la Preșcolari "Curcubeul schimbării", având drept scop promovarea principiilor educației pentru schimbare în și prin instituțiile de învățământ preșcolar, la care Grădinița cu Program Prelungit "Perluțele mării" a aderat în luna octombrie 2013.
Unul dintre obiectivele programului educațional vizează însușirea unor norme de comportament care încurajează o relaționare socială pozitivă, care dezvoltă respectul de sine și de ceilalți și participarea activă la viața comunității și la propria dezvoltare.
"Felicit preșcolarii și întreg colectivul cadrelor didactice pentru succesul și impactul pozitiv al activității la nivelul comunității și doresc să mulțumesc și pe această cale familiilor copiilor pentru suportul constant acordat în toate acțiunile educative desfășurate", a declarat prof. Nicoleta Savu, directorul Grădiniței "Perluțele mării".