În urmă cu puțin timp, s-a încheiat conferința de presă a
ministrului Educației Sorin Cîmpeanu, în cadrul căreia a anunțat oficial deschiderea
școlilor începând de luni, 8 noiembrie, în funcție de rata de vaccinare a
personalului didactic și nedidactic. Vor merge la cursuri fizic elevii care
învață în unități în care rata de vaccinare a personalului este de peste 60%.
Cu aplicarea scenariilor deja cunoscute în cazul apariției unor infectări în
clase.
Cu acest prilej a răspuns mai multor întrebări, între care și
aceea legată de faptul că profesorii se simt discriminați și de această dată,
întrucât s-a luat decizia deschiderii unităților de învățământ doar în funcție
de rata de vaccinare a personalului didactic și nedidactic. La întrebarea de ce
nu s-au luat în calcul și alte rate de vaccinare, ministrul a afirmat că „domeniul
educației a dat dovadă nu numai de disponibilitate, dar și de transparență,
față de oricare alt domeniu, învățământul având la ora actuală, în valoare
absolută, cel mai mare număr de persoane vaccinate”.
Ministrul s-a arătat impresionat de mobilizarea elevilor, afirmând
că s-a ajuns la 8.000 de elevi vaccinați pe zi (?!?), conform datelor oferite
de Valeriu Gheorghiță.