Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat cu prilejul deschiderii noului an școlar, că 82% din posturile din învățământ sunt acoperite cu profesori titulari, 16% cu suplinitori și 1,6% cu personal necalificat sau cu calificare necorespunzătoare postului.
- Publicitate -
"Avem 221.000 de profesori: un procent de 82 sunt ocupate de titulari din numărul total de posturi, cu doi la sută mai mult decât anul trecut; avem peste 16% profesori suplinitori-cadre didactice asociate și personal pensionar. Avem, din păcate, 1,6% din posturi acoperite cu personal necalificat sau cu calificare necorespunzătoare postului. Asta înseamnă peste 3.000 de cadre didactice fără calificare în sistemul educației", a susținut demnitarul.
Referindu-se la autorizațiile de funcționare, ministrul a spus că lipsa acestora nu înseamnă întotdeauna lipsa condițiilor igienice sau lipsa de condiții conforme. "Înseamnă neîndeplinirea unor parametri cum ar fi volumul de aer insuficient regăsit în școli vechi care au plafonul foarte jos sau alte clădiri istorice. Cele mai multe se referă la lipsa apei potabile și a canalizării, un lucru ce depinde în mod direct de contextul local. Școlile sunt în administrarea consiliilor locale. Față de anul trecut avem un plus de un procent din clădiri care au obținut autorizație de funcționare. Este insuficient, dar este totuși un plus", a mai spus ministrul.