Institutul Cultural Român anunță lansarea unei noi sesiuni de finanțare a proiectelor culturale în cadrul Programului "Cantemir".
- Publicitate -
Programul vizează creșterea vizibilității și accesibilității culturii române pe piețele culturale internaționale prin promovarea creațiilor românești de valoare, încurajând totodată cooperarea dintre artiștii români și străini, dialogul intercultural, precum și parteneriatul instituțional dintre organizații culturale din România și din străinătate. Programul "Cantemir" se adresează persoanelor fizice autorizate sau persoanelor juridice de drept public sau privat din România.
Proiectele finanțate se pot desfășura pe o perioadă de maximum 14 luni, între 6 august 2012 și 15 septembrie 2013.
Bugetul alocat finanțării proiectelor în 2012 este de 1.352.930,24 lei, iar valoarea maximă a finanțării care se poate acorda unui proiect este de 132.000 lei, dar nu mai mult de 80% din totalul cheltuielilor eligibile ale proiectului.
Termenul limită pentru primirea dosarelor este 7 mai 2012, ora 16:00. Dosarul de aplicație poate fi depus la sediul Institutului Cultural Român din București, Aleea Alexandru nr. 38, sector 1, între orele 10:00 - 16:00, sau poate fi transmis prin poștă/curier la adresa menționată, cu confirmare de primire.