Duminică, 07 Iunie 2026

Cunoști un profesor deosebit? Propune-l la Premiul Mentor pentru excelență în educație 2023

de Simona ANGHEL Vineri, 06 Octombrie 2023 10175 1 min citire
Cunoști un profesor deosebit? Propune-l la Premiul Mentor pentru excelență în educație 2023
Zece profesori și antrenori vor primi și în acest an distincția Premiul Mentor pentru excelență în educație. Premiul constă dintr-un trofeu realizat de artistul sticlar Ioan Nemțoi și o sumă în valoare de 8.000 de lei.
Programul se organizează de 14 ani din dorința de a atrage atenția opiniei publice asupra acelor profesori, educatori, antrenori, mentori, care au avut un rol important în viața discipolilor lor, au descoperit și au lansat tinere talente, care le-au sprijinit din umbră primii pași, al căror devotament și entuziasm au contribuit esențial la dezvoltarea, punerea în valoare a talentelor lor.
Programul este organizat – începând din anul 2010 – de Fundația Pentru Comunitate, fondurile fiind asigurate de Compania MOL România.
Pot fi nominalizați acei profesori, antrenori, mentori care au reușit și reușesc să stimuleze copii talentați, care îi pregătesc pentru a face față competițiilor, care caută în permanență posibilitățile lor de dezvoltare. Organizatorii doresc să fie nominalizați acei profesori, antrenori, mentori a căror excelență educativă a condus generații întregi spre succes, a căror activitate însă a rămas în umbră, fără recompense morale sau materiale în măsura valorilor realizate.
Dacă îi cunoașteți, nominalizați-i la Premiul Mentor pentru excelență în educație. Orice persoană poate să facă o nominalizare atât în nume propriu, cât și în numele unui grup. Detalii și formular de nominalizare se găsesc pe site-ul Fundației Pentru Comunitate.
Gala Premiilor Mentor se va organiza în primăvara anului viitor la sala Amfiteatru de pe acoperișul Teatrului Național București.
Laureații Premiului Mentor din Constanța:
2019 – Florin Șerbu, profesor de fizică
2018 – Hașoti Stelian, profesor de tenis de masă
2017 – Alin Larion, antrenor atletism
Taguri
Articolul anterior Proiecție de gală la Centrul ”Jean Constantin” - ”Nuntă pe bani”
Articolul următor Scene șocante într-un centru familial. Polițist filmat în timp ce lovește și amenință cu moartea mai multe minore

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei