Duminică, 07 Iunie 2026

Cursuri de Cultură și Civilizație Românească, la Universitatea "Ovidius"

de Mirabela ȘERBĂNESCU Joi, 13 Iulie 2017 221 < 1 min citire
Cursuri de Cultură și Civilizație Românească, la Universitatea "Ovidius"
Facultatea de Litere din cadrul Universității "Ovidius" din Constanța găzduiește, luna aceasta, cea de-a XXIV-a ediție a Cursurilor Internaționale de Vară de Limbă, Cultură și Civilizație Românească. Manifestarea, inițiată sub tutela unui lingvist excepțional, Eugen Coșeriu, este organizată în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale și reunește, în acest an, peste 25 de studenți din Bulgaria, China, Croația, Italia, Polonia, Portugalia, Rusia, Slovacia, Spania, Turcia și Vietnam. 
Cursurile intensive de învățare a limbii române, organizate pe două niveluri lingvistice (Utilizator elementar A1-A2 și Utilizator independent B1-B2), prelegerile de artă, literatură, civilizație românească, istorie și mentalități sunt susținute de membri ai corpului profesoral. 
Pe parcursul celor trei săptămâni, programul academic va include și vizitarea locurilor emblematice pentru identitatea multiculturală a Dobrogei: muzee, lăcașe de cult, cetățile Histria și Enisala, Delta Dunării. 
Taguri
Articolul anterior Minor reținut după ce a tâlhărit o femeie în stația de autobuz
Articolul următor Amendate de polițiști după ce și-au pierdut copiii de mai multe ori

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei