Cursuri de engleză online pentru copii. Tu ”plantezi sămânța”, profesorii îi asigură necesarul pentru ”înflorire” și ”rodire”

de Cuget Liber Luni, 27 Martie 2023 406
Copilul tău are nevoie de un mediu potrivit creșterii, care să-i ofere cele mai bune condiții pentru a se dezvolta sănătos, atât din punct de vedere fizic, cât și psihic și cognitiv. Pentru a-l ajuta să își fructifice la maximum potențialul, trebuie să acorzi o atenție sporită pasiunilor sale, cărora să le oferi direcția potrivită pentru a-i asigura dezvoltarea. Spre exemplu, dacă acesta iubește să navigheze pe internet, atunci înscrie-l la cursuri de engleză online pentru copii, astfel încât să își petreacă timpul într-un mod constructiv.

Tu ”plantezi sămânța” (înscrierea la astfel de cursuri), iar profesorii se asigură că îi oferă copilului tău tot necesarul pentru ”înflorire” și obținerea unor rezultate pe măsura obiectivelor stabilite.

Alege cursuri engleza online copii Flying Colours, în cadrul cărora copilul tău își poate dezvolta abilitatea de a comunica în această limbă la nivel internațional. Acesta este primul centru din România cu promovare 100% la examenele Cambridge. Potrivit analizei efectuate de platforma Cambridge în primul an de activitate, copiii care au urmat cursuri de engleză în cadrul centrului au obținut scoruri mai mari la nivel mondial. Media obținută de aceștia a fost peste media examenelor la nivel internațional.

Aceste cursuri de engleză online pentru copii sunt susținute de profesori cu peste 20 de ani de experiență. Cadrele folosesc metode de predare de ultimă generație, care au rolul de a ajuta copiii să învețe într-un mod distractiv și atractiv, astfel încât să revină la activitate cu drag, săptămână de săptămână.

Jocurile de rol, dezbaterile sau prezentările sunt o parte dintre tehnicile inovative folosite în cadrul acestor cursuri de engleză online pentru copii. Rolul acestora este de a ajuta copiii să își dezvolte vocabularul și să pună în practică noțiunile teoretice asimilate pe parcursul orelor.

Dincolo de modul de organizare a cursurilor, un alt aspect care influențează în mod esențial mediul de învățare îl reprezintă modul de alcătuire a grupurilor de studiu. Acestea sunt alcătuite în funcție de două coordonate extrem de importante:

 ·         vârstă;

·         nivel de limbă engleză a copiilor.

 Aceste două criterii oferă omogenitate grupului și ajută la crearea unei atmosfere relaxate, care să nu inhibe copilul sau să îl facă să se simtă rușinat, fie din cauza diferenței de vârstă, fie a nivelului de engleză vorbit.

În plus, profesorii care susțin aceste cursuri engleză online copii păstrează o comunicare deschisă cu părintele, astfel încât să beneficiezi de feedback constant și să ai o imagine clară a evoluției copilului tău și a ceea ce mai are de îmbunătățit.

Hrănește curiozitatea copilului tău și folosește-te de iubirea lui față de mediul virtual. Ajută-l să descopere beneficiile internetului și modul în care acest univers îl poate ajuta să evolueze din punct de vedere profesional. Totodată, va avea oportunitatea să își dezvolte abilitatea de a comunica și de a socializa într-un mediu controlat și sănătos, cu tineri de vârstă similară cu el și cu interese comune.

Nu mai pierde timpul și solicită o evaluare de nivel a limbii engleze pentru copilul tău. Înscrie-l la cursurile care îi oferă posibilitatea de a învăța engleză, dar și de a-și dezvolta abilități de socializare și comunicare, indiferent că o va face în română sau în a doua cea mai vorbită limbă din lume.

 



Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Ultima oră

Titlurile zilei