Într-un an în care doboară toate
recordurile și devine cel mai mare festival de muzică din Europa, Beach, Please! lansează o inițiativă
care pune educația în lumina reflectoarelor: elevii care iau nota 10 la examenul de Bacalaureat în sesiunea
iunie–iulie 2025 vor primi un bilet gratuit la festival. Iar cei care dețin
deja un bilet vor beneficia de un upgrade
la Golden Circle – zona cu vizibilitate premium, chiar în fața scenei
principale.
- Publicitate -
Această campanie, derulată sub sloganul „Ai 10 la bac? Ai bilet la Beach, Please!”,
își propune să recunoască și să recompenseze performanța academică într-un mod
memorabil: cu acces la cea mai spectaculoasă experiență muzicală din Europa,
cel mai bun mod de a sărbători trecerea cu brio a examenului maturității.
„Știm că în spatele unui 10 la BAC stau
sute de ore de muncă, ambiție și renunțări. Vrem ca acești tineri să simtă că
reușita lor contează – nu doar în ochii profesorilor sau ai părinților, ci și
în comunitatea culturală și creativă care definește generația lor", a declarat
Selly, (Andrei Șelaru), co-fondator Beach, Please!
„Suntem o generație mai
responsabilă decât pare”
Campania de susținere a educației vine în
completarea unui mesaj puternic transmis de organizatori în ultimii ani: Beach,
Please! este un spațiu de exprimare
liberă, dar echilibrată, dedicat unei generații deseori înțelese greșit.
„Suntem o generație deseori judecată
greșit. În realitate, tinerii de azi știu ce vor, muncesc pentru visurile lor
și își asumă responsabilitatea pentru alegerile pe care le fac. Beach, Please!
este despre ei – un loc în care se pot exprima liber, în siguranță și cu
încredere." a subliniat Selly în cadrul conferinței de presă susținute chiar în
fața scenei principale a festivalului, pe data de 3 iunie.
Beach, Please! 2025 – O
ediție de superlative
Ediția din acest an transformă
Costineștiul într-un oraș-festival de 21 de hectare, cu cea mai mare scenă construită vreodată în Europa, cel mai puternic sistem de sonorizare
implementat pe continent și o producție ce rivalizează cu marile evenimente din
Statele Unite.
Festivalul estimează un trafic total de peste 500.000 de persoane
în cele 5 zil, iar printre participanți numărându-se fani din Germania, Marea
Britanie, Spania, Olanda și Republica Dominicană.
Investiție în viitor: educație,
infrastructură, comunitate
Inițiativa „10 la BAC” este parte dintr-o
filozofie mai amplă: Beach, Please! nu este doar un eveniment muzical, ci o
investiție pe termen lung în generația
tânără și în dezvoltarea durabilă a litoralului românesc.
În 2025, organizatorii au alocat 16 milioane de euro pentru producție și
încă 3 milioane pentru infrastructura
din Costinești, inclusiv pavare, rețele tehnice, iluminat și spații verzi.
Impactul economic estimat pentru regiune depășește 70 de milioane de euro.
Pe lângă muzică și show-uri, siguranța
este o prioritate: 4 puncte medicale avansate, 2 spitale mobile, 100 de camere
video și 800 de agenți de securitate asigură un cadru sigur pentru toți
participanții.
Cum îți revendici biletul
gratuit
Elevii care au obținut nota 10 la BAC pot
completa un formular pe
beach-please.ro/10-la-bac,
unde vor încărca dovada oficială a notei. Tinerii care au deja un bilet standard
pot opta pentru upgrade în zona
Golden
Circle, în limita locurilor disponibile.