Dacă doriți să predați în străinătate

de Cuget Liber Vineri, 11 Ianuarie 2013 254
Ministerul Educației, prin Institutul Limbii Române, a anunțat lansarea unui concurs pentru ocuparea posturilor de lector de limba română de la trei universități din străinătate.
Este vorba despre Universitatea ELTE din Budapesta (Ungaria), Universitatea "Johannes Gutenberg" din Manz (Republica Federală Germania) și Universitatea din Karaganda (Republica Kazahstan).
La Universitatea "Johannes Gutenberg" din Mainz, cursurile de limba română vor fi susținute începând cu semestrul al II-lea al anului universitar 2012-2013. La Universitatea din Karaganda, cursurile de limba română vor fi susținute începând cu semestrul I al anului universitar 2013-2014. La Universitatea ELTE din Budapesta, noul lector își va începe activitatea în semestrul I al anului universitar 2013-2014.
Pentru concurs sunt acceptate candidaturile persoanelor care au cetățenie română, au absolvit o facultate de filologie și sunt titulare ale unor facultăți românești acreditate.
Potrivit surselor citate, partenerii străini solicită ca cei care aplică pentru posturile de lector de limba română să îndeplinească o serie de condiții. Astfel, pentru Universitatea ELTE din Budapesta se solicită candidaților să cunoască limba maghiară și să dețină titlul de doctor abilitat sau de conducător de doctorat. Pentru Universitatea "Johannes Gutenberg" din Mainz, candidaților li se cere să aibă licența în limba și literatura română și să fie buni cunoscători al limbii germane. Pentru universitatea din Karaganda, candidații trebuie să aibă titlul de doctor în științe și să aibă aptitudinile necesare pentru predarea limbii române studenților străini. De asemenea, pentru această universitate, cunoașterea limbii ruse constituie un avantaj.
Dosarele de concurs pot fi depuse personal sau trimise prin poștă la sediul Institutului Limbii Române, până la data de 8 februarie.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei