Dacă tot nu-s ilegale, de ce nu?

de Simona ANGHEL Marţi, 16 Noiembrie 2010 341
Elevul B.B. nu se află în evidențele nici unei instituții de monitorizare a adolescenților consumatori de droguri. Totuși, printre puținele persoane cu care a mai acceptat să stea de vorbă despre problema lui se numără și psihologul școlar. La Centrul Județean de Resurse și Asistență Psihopedagogică (CJRAP), din discuția purtată cu director Maria Bălănescu, am înțeles că ceea ce face intervenția foarte dificilă în asemenea cazuri este faptul că magazinele de vise se găsesc în apropierea școlilor. "Dacă ne-am fi confruntat doar cu droguri ilicite ar fi fost mult mai ușor. Dar așa intervine raționamentul oricărui copil. OK, nu iau cocaină, heroină că sunt sub-stanțe periculoase, dar atâta timp cât acestea sunt în magazine, la discreție, legale, ce rău ar putea să-mi facă? Este un raționament foarte simplu și în capcana aceasta pică destul de mulți", a adăugat Doina Popescu, coordonatorul CJRAP. Psihologii școlari, într-o manieră indirectă, află că acești copii dau semne că apelează la magazinele de vise. Dar de aici și până la a demonstra acest lucru e cale lungă. Regulamentul intern al școlilor nu prevede percheziția corporală, nu prevede ca în orice situație suspicionată automat să se anunțe familia.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei