Preșcolarii grădinițelor "Sfânta Maria" și Florilor, dar și elevii din clasele primare ale Liceului Tehnologic "Nicolae Dumitrescu" din comuna Cumpăna vor avea, astăzi, parte de o surpriză foarte plăcută din partea ec. Mariana Gâju, primarul localității. Edilul a hotărât nu numai să le ofere pachete cu dulciuri și jucării, dar le-a programat și o întâlnire specială cu cele mai simpatice și prietenoase personaje, într-un spectacol de bucurie și încântare susținut de membrii trupei Prichind’El Fest pe scena Casei de Cultură din Cumpăna.
- Publicitate -
Manifestările dedicate lor vor mai cuprinde expoziții de pictură, desene pe asfalt, întreceri sportive cu biciclete, role, ștafete.
Elevii claselor V-VIII vor desfășura și ei o serie de activități dedicate Zilei Internaționale a Copilului, precum concurs de cultură generală, campionat de fotbal sau concurs de biciclete, role și ștafete.