Duminică, 07 Iunie 2026

De ce a plecat Angelo Mitchievici de la conducerea Bibliotecii Județene ”I.N. Roman” din Constanța

de Simona ANGHEL Marţi, 02 Iulie 2024 5378 1 min citire
De ce a plecat Angelo Mitchievici de la conducerea Bibliotecii Județene ”I.N. Roman” din Constanța
După ce trei ani s-a aflat la conducerea Bibliotecii Județene „I.N. Roman” din Constanța cu rezultate vizibile pentru toată comunitatea constănțeană, Angelo Mitchievici s-a retras din această funcție.
În urma deciziei Consiliului Județean Constanța nr. 469, începând cu data de 23 iunie a fost desemnată Elena Cioclin în funcția de director general interimar/manager interimar al Bibliotecii Județene „I.N. Roman” Constanța, până la data începerii executării noului contract de management, dar nu mai mult de 90 de zile calendaristice.
Am aflat că din cauza numeroaselor atribuții pe care și le-a asumat universitarul și scriitorul Angelo Mitchievici, atât ca șef de doctorate, coordonator al clasei Confucius, președinte al Uniunii Scriitorilor filiala Dobrogea, în activitatea la conducerea Bibliotecii Județene a fost sprijinit de Elena Cioclin, angajat la biroul resurse umane. Așadar, pentru actualul director interimar noua postură nu este una deloc… întâmplătoare. De altfel, în ultima întâlnire cu angajații bibliotecii, fostul director Angelo Mitchievici a precizat că, pentru numirea în această funcție, Elena Cioclin a fost pregătită din timp.
Ceea ce putem afirma cu siguranță este că peste trei luni mandatul de patru ani la conducerea Bibliotecii Județene „I.N. Roman” al lui Angelo Mitchievici s-ar fi încheiat și nu se știe dacă și-ar fi dorit să mai candideze.
Reamintim că în 2021, Angelo Mitchievi a primit din partea comisiei nota 7,58. Pentru cea de-a doua probă, susținerea proiectului în cadrul unui interviu, acesta a fost notat cu 8,22, așa că rezultatul final al concursului pentru funcția de director al Bibliotecii Județene „I.N. Roman” a fost 7,9. Astfel, Mitchievici a fost declarat, pe data de 19 mai 2021, câștigător, media minimă fiind 7, conform O.U.G. 189/2008.
Taguri
Articolul anterior ALERTĂ LA CONSTANŢA! Un bărbat a fost scos inconștient din mare. Nu a răspuns protocolului de resuscitare
Articolul următor Emily Burghelea, implicată într-un grav accident rutier. Maşina în care se afla a intrat frontal într-un TIR

Comentează știrea

Liviulica
4 iulie 2024

Haha! Pai si de ce a plecat? O intrebare fara raspuns.

Nec
5 iulie 2024

Un articol deosebit pentru cei care pot citi printre randuri. Nu se poate ascunde nicidecum faptul ca tot factorul politic este decisiv. Nu ne indoim de calitatile manageriale ale dnei director interimar, dar ... totusi... O mare si prestigioasa biblioteca, precum cea judateana, I.N. ROMAN, este simbolul nu atat al priceperii manageriale, al absolvirii cursurilor de biblioteconomie, cat, credem noi, ar reprezentativitatii unui domeniu, pe care dl prof. univ. dr. Mitchievici il detine cu prisosinta, respectiv simbolul culturii noastre nationale si nu numai. Cititorului acestei stiri nu ii poate scapa nici ceva din similitudinea cu un alt caz celebru, cel al inlocuirii poetului M. Eminescu de la conducerea bibliotecii iesene, care, astazi, ii poarta numele. Cum interimatul este in curs de finalizare, speram ca la conducerea acestei institutii, Biblioteca Judeteana I.N. Roman, sa fie numit un om intr-adevar de cultura, artist sau om de stiinta, poate chiar un literat sau artist al cuvantului, care sa o reprezinte, la un inalt nivel, in relatiiile si parteneriatele cu alte institutii similare din tara sau din lume. Am zis, nu am dat cu parul, nu-i asa?

GhitaWonderfulLife
24 februarie 2025

Omul era director si pe la clasa "Confucius", deci sugea la doua oi. Cam grei, ai.

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei