Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Școala nr. 29 "Mihai Viteazul" Constanța De la muncă patriotică la plăcerea activităților ecologice

de Simona ANGHEL Luni, 18 Octombrie 2010 324 1 min citire
Despre numeroasele acțiuni de ecologizare în care Școala nr. 29 "Mihai Viteazul" din Constanța se implică am mai avut ocazia să consemnăm. "De mulți ani noi desfășurăm acest gen de activități împreună cu elevii și cadrele didactice, dar de data aceasta sunt foarte mândră că am primit recunoașterea națională", ne-a declarat prof. coordonator Mariana Radu.
Programul Educațional și concursul național "Școli pentru un viitor verde", derulat în școlile românești în anul școlar 2009-2010, s-a desfășurat pe trei secțiuni: Pippo (dedicat preșcolarilor), Doxi (ciclul primar), Terra Magazin (elevi de gimnaziu și liceu). Școala cu clasele I-VIII "Mihai Viteazul" din Constanța a participat la secțiunea Terra Magazin, la început cu 90 elevi, iar răsplata muncii a sosit când, la încheierea jurizării, din 1.400 de echipe verzi din 1.200 de școli și grădinițe din România, ei au intrat în posesia Premiului I la secțiunea Terra Magazin.
Pe lângă titulatura de "Școală Verde", elevii au primit și premiul cel mare de 500 euro, constând în materiale informative, cărți, reviste, materiale pentru dotarea laboratoarelor de biologie și chimie. Coordonatoarea echipei școlii, prof. Mariana Radu, a primit materiale educaționale în valoare de 100 euro. "Este un proiect ca o stare de spirit pe care noi îl vom continua, pentru că activitățile ecologice constituie un mod de petrecere a timpului liber, și nu o muncă patriotică, așa cum am avut de luptat cu unele mentalități. E o tragedie că lumea încă nu realizează importanța lor", a conchis același cadru didactic.
Taguri
Articolul anterior Întâlnire cu tineri olandezi pe tema calității mediului
Articolul următor O delegație de elevi și profesori se află în Germania

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Cultură-Educație

Ultima oră

Titlurile zilei