George Bacovia este, fără doar și poate, unul dintre cei mai reprezentativi scriitori români. Luna aceasta, s-au împlinit 139 de la nașterea sa, ocazie cu care bibliotecarii constănțeni vă invită să accesați baza de date a instituției, pentru lecturarea a cât mai multor titluri. Despre autor, reprezentanții Bibliotecii Județene "Ioan N. Roman" spun că a fost influențat, în anii de liceu, de marii poeți francezi Verlaine, Rimbaud, Baudelaire, dar și de cei români - Alecsandri, Eminescu. Bacovia a debutat în revista lui Macedonski, "Literatorul", din data de 20 martie 1899, cu poezia "Și toate".
Bacovia a debutat editorial în 1916, cu volumul "Plumb", primit elogios de critica literară. «Într-un interviu din 1929, George Bacovia mărturisea: "În poezie m-a obsedat un subiect de culoare. Pictura cuvintelor sau audiție colorată, cum vrei s-o iei. Îmi place mult vioara. Melodiile au avut pentru mine influență colorată. Însă am făcut muzica și după strunele viorii am scris versuri"», au precizat bibliotecarii.
În 1934, el a primit "Premiul Național de Poezie", Bacovia a fost membru post-mortem al Academiei Române. George Călinescu a spus despre el că este "un ilustrator al propriei sale lumi, un creator de contururi și gesturi proprii".